ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 

 

 

TEXTE PUBLICATE

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

Retrospectiva Corneliu Baba - octombrie 1997- ianuarie 1998
[ revista Renasterea, nr. 1, 1998, p. 8 ]

Preludiu la crepusculul unei vieti de pictor
„Patriarh de varsta al breslei, imbatranit langa paleta si langa culori, profitand de luciditatea inca nealterata a spiritului, incerc sa-mi scriu singur paginile acestui album asa numit de apogeu si de final, pe care intentionez sa-l ilustrez si sa-l redactez dupa propria fantezie si pricepere. Ajutat de paginile Jurnalului si ale caietelor mele de atelier, folosesc o parte din acele nenumarate dialoguri cu tacerea, raspunsuri la nesfarsitele interviuri cu mine insumi, un joc pasionant de batranete, aparut odata cu nevoia de singuratate crescanda impusa de insasi pictura ce fac la varsta dramatica la care lupt inca disperat cu tainele culorilor, la fel ca Iacob in razboiul cel de neinvins cu ingerul Domnului.” Corneliu Baba, mai 1984

Corneliu Baba s-a nascut in 18 noiembrie 1906, la Craiova. A absolvit in 1930 Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, iar in 1938 Facultatea de Arte Frumoase din Iasi, clasa Profesorului Nicolae Tonitza. Intre anii 1946-1950 a fost profesor la Catedra de Pictura a Academiei de Arte din Iasi, iar intre 1968-1977 a predat la Catedra de Pictura a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti.
A fost ales in 1958 membru de onoare al Academiei de Arta din URSS, in 1963 membru corespondent al Academiei Romane; in 1964 membru corespondent al Academiei de Arta din Berlinul de Est; in 1970 membru al Academiei Tommaso Campanella din Italia; in 1990 membru titular al Academiei Romane, iar in 1992 membru de onoare al Academiei de Arta din Rusia.
Conservatorul „George Enescu” din Iasi i-a conferit in 1994 titlul de Doctor Honoris Causa.
Intre 1940-1990 participa la numeroase expozitii. Singura personala dintre acesti ani a fost in 1978. Din expozitiile in strainatate amintim: 1964 Bruxelles si Berlinul de Est, 1970 New York; 1978 Moscova, Vilna; 1979 Leningrad, Lvov, Chisinau; 1981 Budapesta, Dresda; 1982 Sofia, Ferrara.
Activitatea sa a fost rasplatita cu premii si distinctii: 1954 Premiul de Stat pentru arta al RPR; 1958 Maestru Emerit al artei; 1962 Artist al Poporului; 1971 Meritul Cultural clasa I, Steaua Republicii; 1973 Profesor Emerit; 1973 Premiul pentru portretistica la Expozitia internationala de pictura realista de la Sofia; 1989 Premiul special al UAP din Romania; 1990 Premiul National al Artelor Plastice acordat de Ministerul Culturii. Ultimul premiu a fost decernat in octombrie 1997 de Fundatia Culturala Romana (FCR) pentru exceptionala sa creatie artistica. Fundatia mai decernase un astfel de premiu lui Sergiu Celibidache, si pentru creatia stiintifica, lui George Emil Palade.
Operele lui Corneliu Baba au fost reunite in octombrie 1997 de Muzeul National de Arta al Romaniei intr-o expozitie retrospectiva, considerata marele eveniment al anului 1997. In aceeasi luna, Editura FCR a lansat Albumul-Jurnal Corneliu Baba, „Insemnarile unui pictor din Est” Moare la 28 decembrie 1997, la varsta de 91 de ani, si este inmormantat in Cimitirul Bellu.

Expozitia retrospectiva Corneliu Baba, gazduita de Muzeul National de Arta al Romaniei si realizata cu contributia Fundatiei Culturale Romane (F.C.R.), s-a deschis miercuri, 15 octombrie 1997, in prezenta Presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu, a Ministrului Culturii, Ion Caramitru, a domnilor Andrei Piesu si Augustin Buzura, si fireste in prezenta unui numeros public, dar in lipsa „patriarhului de varsta al breslei”, bolnav de mai multa vreme. Tot atunci a fost prezentat si lansat Albumul-Jurnal Corneliu Baba, insemnarile unui pictor din Est, editat de F.C.R.
Timp de aproape patru luni (oct. 1997 – ian. 1998), expozitia a fost tinta pelerinajelor celor care au vazut in maestru una dintre cele mai nobile constiinte artistice ale vremii si care au dorit ca, prin prezenta lor in salile expozitiei, sa-i multumeasca. Am reusit sa merg si eu si sa o vizitez, si marturisesc ca suita selectata cu rigoare mi-a facut o cuceritoare impresie, lucru pe care de altfel l-am auzit rostit de mai multi vizitatori.
Desi a expus timp indelungat la mai multe saloane oficiale, expozitii de grup si cateva personale peste hotare, aceasta retrospectiva este de fapt, si aproape incredibil, cea de-a doua personala din tara, dupa aceea din 1978. Selectia artistului a reunit de aceasta data atat picturi si desene din colectia de stat, cat si din colectii particulare. Pentru prima oara au fost aratate, in felul acesta satisfacand o anumita curiozitate a unui anumit public, ilustratiile romanului Mitrea Cocor, si alte picturi inca destul de sanctionate din „epoca omagiului permanent”. Daca le-am amintit pe acestea, sa le amintim si pe acelea pe care ne asteptam sa le vedem: binecunoscutele autoportrete, portretele lui Enescu, Arghezi, Zambaccian, Cajal, al Luciei Sturza Bulandra in rolul Vassei Jeleznova, portretele sotiei, Regii nebuni, Arlechinii sau Spaimele. O parte a simezei a fost dedicata memoriei tatalui sau, Gheorghe Baba (1863-1952), din panzele caruia am putut privi cele cateva peisaje expuse. Iata tot atatea motive pentru care prezentarea de fata din Muzeul National de Arta nu trebuia pierduta.
Deschisa (am putea zice ca o premonitie) cu putin timp inainte ca maestrul Corneliu Baba sa se mute la Domnul, in 28 decembrie 1997, expozitia are acum valoarea unui testament. Ea isi traieste probabil si acum ultima sansa de-a fi privita si perceputa intr-un ansamblu selectat ce ar putea ajuta la consolidarea acelei opinii inca neinchegate asupra valorii si controversatului loc al maestrului in arta plastica romaneasca. Micul studiu scris de K. H. Zambaccian, monografia lui Tudor Vianu sau Catalogul retrospectivei din 1978, singurele texte mai consistente despre Baba, nu au surprins nuantele valorii sale artistice, deci nu prea ne-au fost de folos. Putini sunt insa si azi cei care vorbesc despre marile performante ale artistului de talie mare. Am vrea sa amintim aici doar doua. Prima, sa zicem, ar fi aceea ca intr-un timp in care Occidentul patrundea la noi print-un repertoriu de solutii aparent extraordinar de deosebite, originale sau traznite, Corneliu Baba a stat in mijlocul nostru salvand „memoria normalitatii”. Pana in sfarsit, cu o atitudine lipsita de frisoanele conjuncturalului, i-a placut sa se stie, asa cum chiar dansul marturisea, un „aparator al ultimului cap de pod al picturii mari”. Si a reusit. Pentru aceasta el este un „erou al continuitatii” (Andrei Plesu). Cea de-a doua performanta este una extraordinara: „Corneliu Baba a reusit sa spulbere in pictura noastra complexul marii picturi occidentale” (Sorin Dumitrescu). Si parca chiar a fost manat de-o dorinta irepresibila de-a potoli complexele noastre, ca n-am avut si noi un El Greco, un Rembrandt, Rubens sau Goya.
Din aceasta perspectiva credem noi ca retrospectiva Corneliu Baba merita sa fie cercetata si apreciata.

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro