ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 

 

 

TEXTE PUBLICATE

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

Pomenirea icoanei facatoare de minuni
a Maicii Domnului Vimatarissa (21 ianuarie)

[ revista Epifania, ian.-febr. 1998, p. 13 ]

Sunt binecunoscute pelerinilor care s-au inchinat in Manastirea atonita Vatopedi, icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului Pyrovolitheisa, Hodighitria, Elaiovrytissa, Paramythia, Esphagmeni, Antiphonitria sau Pantanassa. Doar una dintre ele, si anume icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu Vimatarissa este mai putin cunoscuta, din pricina ca este asezata dupa iconostasul catoliconului, pe un synthronon (in sfantul altar), deci intr-un loc unde nu o poti vedea. Despre acest odor veselitor al Maicii Domnului, prin care si astazi se varsa multime de daruri, poti afla insa de la parintii de acolo o scurta istorioara.



Se spune ca in veacul al X-lea, in timp ce arabii cei rai navaleau in manastire, ierodiaconul Sava, care pe atunci era paraclisier (gr.: vimataris), a izbutit ca mai intai sa ascunda aceasta icoana si impreuna cu ea lemnul Cinstitei Cruci, pe care-l aveau chiar de la Constantin cel Mare, intr-o mica fantana din launtrul altarului, ingrijindu-se apoi sa puna in fata lor, cu evlavie, si o candela aprinsa. Arabii jefuiesc tot ce pot jefui, iar parintele Sava este luat si dus ca prizonier in Creta. Dupa mai multi ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, el isi recapata libertatea si se intoarce in Sfantul Munte. Monahii mai tineri, care pana atunci nu stiau nimic despre comoara ascunsa, povatuiti acum de parinte, deschid fantana si afla acolo icoana Maicii Domnului si lemnul Cinstitei Cruci, stand deasupra apei, iar in fata lor candela care inca mai ardea. Si privind monahii cei tineri cu uimire, nu pricepeau cum s-a facut aceasta si ii chemau si pe altii ca sa vada si apoi sa propovaduiasca pretutindenea minunea cea facuta intru slava Dumnezeului nostru. Amin.

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro