ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 

 

 

TEXTE PUBLICATE

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

Maica Domnului Galactotrofousa
[ revista Renasterea, suplimentul Filocalia nr. 3, martie 1995*]

„In cuib de roua
nemarginitul Soare
gustand din fructul negustat”
Daniel Turcea

Intre diferitele reprezentari iconografice ale Nascatoarei de Dumnezeu, icoana pictata pe sticla a Maicii Domnului – Galactotrofusa (cea care alapteaza), ramane pricina de nedumeriri pentru cel care cauta sa o contemple si sa o inteleaga. Cu toate acestea, ea inca n-a fost inscrisa in preocuparile unui studiu intemeiat pe o citire atenta, capabil sa lamureasca nedumeririle ridicate de una dintre cele mai putin cunoscute icoane ale Fecioarei.
Sa remarcam de la bun inceput cu cata simplitate izbuteste iconarul sa cuprinda intr-o fina tesatura de linii, Dumnezeirea nereprezentabila. Inainte de a-l cataloga „schematic, stangace sau naiv”, desenul icoanei trebuie confruntat cu cel al productiilor artistice aparute in aceeasi epoca sau in cele anterioare, intrucat, numai procedand astfel vom avea putinta unei intelegeri mai depline a rostului si semnificatiei lui, ascunse unei vederi comune.
Trasata altadata dezinvolt in semiobscuritatea cavernelor, linia trece eleganta si pretioasa in pictogramele egiptene, apoi pe vasele grecesti, continuandu-si jocul in China sau complicandu-se maniacal in arabescurile seldjucizilor din Asia Mica prin dansul sacadat si epuizant al formulelor geometrice. Elastica si vioaie, ea va sustine musculaturile unui Leonardo, spre a sfarsi sa contureze, molateca si carnoasa, un sold de odalisca intinsa lasciv pe blanuri de leopard.
„Lepadandu-se de sine” si venindu-si in fire (pentru a putea purta inspirat „virusi” specifici gramaticii bizantine, tamaduitori de rani vechi pricinuite de ruptura cu canoanele traditiei), o intalnim si in discursul plastic al acestei icoane. Pe aceasta suprafata, inedita in iconografie ca spatiu revelator, taranul zugrav construieste cu o linie ascetica, tipare divine locuite de culoare. Iesita din scriere – fir de racoare din marea dumnezeiestilor Scripturi – linia se arata din acest moment a avea un rost cu mult mai profund decat un simplu element decorativ alaturi de blidare, scoarte sau ulcioare. Alcatuind un „cofraj dumnezeiesc”, stand gol si smerit, fara sa caute sa se afirme, desenul „pofteste cu toata hotararea frumusetea Asemanarii” (Diadoh al Foticeei).

Sa revenim acum la icoana Maicii Domnului – Galactotrofusa; subiect foarte rar pictat, isi gasesteformularea iconografica inca din secolul IX in Orientul crestin, nefiind cum s-ar crede un motiv trecentist sau renascentist. „Scena” sa impus insa ca imagine familiara mai intai in Occident prin lucrarile unui Lorenzo di Bici, Ambrogio, Andrea Solario, Roger van der Weyden sau Leonardo da Vinci.
In Scheii Brasovului Maica Domnului cu salba ni se arata alaptand Pruncul, dezvelindu-si cuviincios doar „sanul fericit” (Luca 11, 27). Fata de modelul iconografic bizantin, zugravul din schei ne-o infatiseaza pe „Eva cea noua” purtand o coroana sustinuta de doi ingeri; iar pentru a accentua suveranitatea Imparatesei – Theotokos, a impodobit-o si cu o salba de aur, asemenea celor purtate de tarancile avute din Tara Fagarasului.



Sa privim cu atentie cele doua imagini reproduse aici. Pe langa „Madona Litta”, icoana din Schei pare greu accesibila. Iar daca s-ar supune la vot cele doua reprezentari, cu siguranta ca majoritatea sufragiilor s-ar pronunta pentru „dragalasenia inselatoare” a celei dintai. Acest lucru e lesne de vazut din pacate, de indata ce arunci o privire, fie si superficiala, asupra ”productiei de gang” ce invadeaza insidios analfabetismul iconografic p\ unei evlavii care se abate de la rigorile Traditiei.
In alcatuirea iubitoare ataranului roman, Maica Domnului nu pozeaza (zilnic) in matasuri si dantelarii „festive” fluxului de turisti; iar vesmantul ei trasat cu o neasteptata iscusinta si prospetime, nu incanta dulce si eficient ochiul mediocritatii agresive printr-o falsa neglijenta. Cat despre Chipul „prunciei mature” a Fiului, „Copil Batran” (Efrem Sirul), impovarat cu pacatele lumii asa cum l-a contemplat Proorocul (Isaia 53, 4), nici pe departe El nu poate fi cuprins in bucalatul „bambino Jèsu”, din tabloul lui Leonardo. Prezenta Mariei in icoana romaneasca este prezenta celei ce presimte si se minuneaza adancindu-si mintea in intelegerea unor taine mai presus de minte. Oricine privind-o aude parca duhovniceste cantul Preacuratei:
„In ziua in care a intrat Gavriil la mine, sarmana, m-a facut intr-o clipa stapana si roaba. Caci sunt roaba dumnezeirii Tale; dar si Maica a omenitatii Tale, o, Domnul si Fiul meu! Intr-o clipa, roaba prinTine, o Fiu de Imparat, a devenit fiica a Imparatului. Iata, cea prea smerita a ajuns pentru Tine, o, Fiul lui David, in casa lui David. Fiica pamantului a ajuns prin Cel ceresc in cer. O, minune! Inaintea mea sta culcat un Prunc, un Batran. Ochiul Lui e indreptat intreg spre cer si totusi nu se opreste ganguritul gurii Lui de copil. Cat imi seamana! Si totusi tacerea Lui vorbeste cu Dumnezeu. Cine ar fi putut vedea vreodata un copil a carui privire patrunde toate cele de aici? Privirea Sa, vederea Sa e asemenea Celui ce porunceste tuturor. Caci e carmuitorul tuturor fapturilor din cer si de pe pamant. Cum sa-ti deschid eu izvorul laptelui, Tie, o, Izvorule?! Cum sa Te hranesc eu pe Tine, Cel ce hranesti toate de la masa Ta? Cum sa ma apropii de scutecele Tale, care esti infasat in raze?” (Sf. Efrem Sirul - Imn la nasterea Domnului).
Desigur, ce poate nedumeri si compromite mai mult „desteptaciunea celor destepti” decat tandretea fireasca cu care Maica Domnului nutreste la sanul ei pe „Cel din a Carui mana se hraneste toata faptura”.
Stapan pe posibilitatile limbajului iconic, in afara de a fi debitorul unei „adevarate industrii casnice”, mesterul iconar, taran adeseori „nescolat” si de cele mai multe ori neluat in seama, se rosteste inteligent despre o antinomie, veritabila provocare pentru „intelepciunea inteleptilor si desteptaciunea celor destepti” (I Corinteni 1,19). Cu o vadita economie de mijloace in elaborare, proprie picturii pe sticla si asemanatoare cu lucrarea olarilor sau cu mestesugul intrebuintat la incondeiatul oualor, iconarul da chip unei Realitati duhovnicesti, unei frumuseti spirituale, grija pentru fidelitatea anatomica scazand in favoarea exploatarii ofertei limbajului sacru al simbolurilor.

Ar fi potrivit acum, sa staruim asupra unui detaliu ce ne uimeste prin „anormalitatea” lui si care face din aceasta icoana „pricina de nedumeriri”. Sa urmarim deci cu atentie alcatuirea iconica a Persoanelor Sfinte. Fiecare fragment morfologic pare la prima vedere a fi pus la locul lui. Privind insa comparativ la asezarea sanului Maicii Domnului – Galactotrofusa si apoi la cel al „Madonei Litta”, vom sesiza cu destula usurinta o deformare anatomica nefireasca.
„Fericitul san”, in alcatuirea zugravului anonim, este desenat ca pornind din umar printr-o deschizatura a maforionului, mai exact din locul in care potrivit traditiei, Maria – „nascand impotriva legilor firii si ramanand pecetluita” – are zugravit in icoane unul din cele trei semne ale fecioriei sale.
Felul in care este modelat acest detaliu te determina sa-ti pui cel putin doua intrebari: incearca zugravul imitarea altei realitati, sau „deformarea” nu este altceva decat rezultatul unei reprezentari stangace si naive? Semnificatia teologica a „anormalitatii” reperata cu putin inainte trebuie cautata fara ezitare in intentia iconarului de a da chip unei morfologii noi, care apartine acestei fapturi pamantesti indumnezeite. Privind din aceasta perspectiva, vom intelege ca iconograful „a biruit randuiala firii” lucrand sinergic cu harul dumnezeiesc, in stare sa patrunda si sa schimbe la fata statutul somatic al fapturii.
Chipul pe care icoana il aseaza acum in fata vederii noastre, reduce la tacere gandirea discursiva sau cel putin o face sa-si piarda utilitatea. Prin „imperfectiunea” si formulele socante care il alcatuiesc, el se afla la antipodul tuturor informatiilor pe care le „colectasem” candva contempland silueta unui trup „normal”. Iar daca arta lui Leonardo devine mai rafinata si mai dispusa spre redarea cu fidelitate a acestui trup „normal”, ea se dovedeste totusi „incapabila de sacralitate” in raport cu bogatia intelesurilor adunate cu grija in faptura celei mai smerite cu putinta expresii plastice, atat de straina cultului umanitatii lui Hristos.
Sa ne indreptam din nou privirile spre Maica Domnului cu salba, asa cum s-a incapatanat taranul ori monahul sa o picteze timp de mai bine de doua secole. Punandu-ne in lucrare vederea de dincolo de vedere vom regasi in aceasta imagine icoana-prototip a Bisericii in functia ei materna. Calauzitoare sfanta, deodata si neamestecat Fecioara neintinata si Mama nascatoare de fii, Maica Domnului „cheama la ea pe copii, le picura lapte Sfant, Cuvantul-Prunc” (Clement Alexandrinul).
Cum vom raspunde fiecare dintre noi acestei chemari menite sa curete inima credincioasa de induiosarea excesiva si fantezia excentrica a pietismului dulceag sau de caznitul „optimism mesianic” al neo-eshatologicilor in voga?
Cat timp Traditia va fi estompata in ochii nostri de dizgratioasa operatiune de seductie a Occidentului, alaturandu-se la aceasta si lipsa unei citiri atente si responsabile a realitatii iconice, un lucru pare neindoios: tabloul religios va continua sa se substituie icoanei.
Staruind asupra acestor intelesuri, vom realiza poate pentru intaia oara ce cadere grava s-a produs atunci cand „majoritatea sufragiilor” se pronuntasera pentru „dragalasenia” Madonei alaptand expert.

* Textul de fata a fost respins, pe buna dreptate, de redactia revistei. Ce sa fac, atata m-a slujit mintea cand l-am scris. IPS Bartolomeu a explicat in cateva randuri de ce publicarea textului nu e potrivita. [ citeste aceste sfaturi ]

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro