ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 

 

 

TEXTE PUBLICATE

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

Iconografia Sfintei Euharistii; Iisus vita-de-vie
[ revista Epifania, martie-aprilie 1999, p.9 ]

Vita-de-vie apare destul de des reprezentata in iconografia romaneasca. Am intalnit urmatoarele patru ipostaze plastice ale acestei teme:
1. S-a obisnuit in biserica a se zugravi ramuri de vita, ca element decorativ, mai ales la baza turlei, intre pandantivii in care sunt pictati Sfintii Apostoli Matei, Marcu, Luca si loan (1);
2. Ca un ciorchine mare de strugure, purtat pe o prajina sprijinita pe umerii a doi oameni, mai ales in bisericile de lemn maramuresene;
3. Ca arbore genealogic al lui Iesei (sau al lui Avraam, ca cel din trapeza Hurezilor) de pe iconostasul Manastirii Clocociov si din fresca trapezei Manastirii Hurezu;
4. Ca o coarda de vita de vie, incarcata de frunze si struguri, ce odrasleste din coasta strapunsa de
sulita a lui Hristos.
Ipostaza din urma este cunoscuta cu numele de lisus vita-de-vie. O intalnim infatisata in Sfantul Altar, pe bolta Proscomidiarului (deci in spatiul Jertfei Euharistice), in bisericile de lemn din Maramures (2), in Oltenia, Muntenia – Muscel, dar si in miniaturile vechilor carti de slujba (3), pe antimise, si, intr-un numar foarte mare, in icoanele pictate pe sticla de la Nicuta si Scheii Brasovului. Subiectul reprezentarilor din aceste locuri este, de obicei, urmatorul: Mantuitorul Hristos sta pe mormant in fata Cinstitei Cruci (4) care are de-o parte si de alta sulita si trestia cu buretele. El este infatisat ca la rastignire, avand doar un acoperamant in jurul coapselor. O coarda de vita, incarcata de frunze si struguri, crescuta din coasta strapunsa de sulita, se arcuieste peste capul Mantuitorului (se rasuceste uneori pe dupa Cruce), venind cu varful in jos. Ultimul ciorchine este stors intr-un potir de palmele lui Hristos.
Ceea ce este foarte curios este ca, dupa stiinta noastra, formularea iconografica Iisus vita-de-vie apare numai in pictura bisericeasca romaneasca. Nici un studiu mai insemnat nu-i semnaleaza prezenta si in alte tari. Iata principalul motiv pentru care ne-am oprit la aceasta icoana, pe care o consideram cea mai semnificativa ilustrare euharistica iconografica din intreaga teologie.
Fara indoiala, acest tip iconografic al Mantuitorului este unul dintre cele mai surprinzatoare din iconografia ortodoxa.
Dar cum a luat nastere ideea reprezentarii lui Hristos din care creste o coarda de vita si unde trebuie sa-i cautam obarsiile?
Studiile abordate de N. Cartojan din perspectiva izvoarelor apocrife si folclorice nu ne prea sunt de folos. Ipoteza lansata de dansul (si apoi preluata destul de superficial de Cornel Irimie sau Ion Apostol-Popescu), potrivit careia scena a fost inspirata, in parte, din „Legenda Proclei” (5), nu ne ofera lamuriri indestulatoare.
Dupa opinia altora, lamurirea lucrurilor trebuie cautata intr-alta parte, si-anume in Occident. Chiar si I. D. Stefanescu crede (fara sa exemplifice) ca tipul iconografic Iisus vita-de-vie este de origine apuseana si il numeste „Le pressoir mystique” – Teascul de taina (6).
Niciodata insa in Occidentul crestin, asa cum vom vedea din exemplele pe care le vom da mai jos, vita de vie nu a fost ilustrata ca facand parte din trupul Mantuitorului.
G. Popescu-Valcea (7) a fost primul care a mentionat o inrudire din punct de vedere compozitional intre Iisus vita-de-vie si acea imagine descrisa de Emil Mâle sub denumirea de Christ de Pitié (8), in care Hristos este reprezentat in mormant, in pozitie verticala, semibust si cu mainile incrucisate. Uneori are Crucea la spate, Isi tine capul putin aplecat peste umarul drept, iar mainile si coasta dreapta poarta urmele ranilor.
Cu toate ca a fost o imagine vestita la vremea ei (9) si care s-a raspandit incepand cu secolul XV intr-un numar foarte mare, atat in Apus, cat si in Rasarit, nu credem ca aceasta a influentat dezvoltarea tipului iconografic Iisus vita-de-vie. Prezenta si intr-un loc, si intr-altul a mormantului, a Crucii sau a altor detalii nu demonstreaza ca iconarul roman ar fi folosit imaginea Christ de Pitié (10) ca izvor unic pentru reprezentarea lui.
Urmatoarele doua imagini pe care le vom analiza apartin tot Apusului. Au luat nastere in Evul Mediu in legatura cu Meditatiile in cinstea Sangelui Mantuitorului. Ele sunt: Fontaine de vie (Fantana Vietii) si Pressoir mystique (Teascul mistic). Prima dintre ele are urmatoarele caracteristici: Hristos este rastignit pe o Cruce ce se inalta din mijlocul unei fantani. Din ranile Sale curg siroaie de sange care umplu fantana. In ea credinciosii se scalda pentru curatirea pacatelor. Cea de-a doua Il arata pe Hristos asezat sub barnele unui teasc de vie, care, lasate peste El, il storc. Din coasta dreapta un izvor de sange tasneste ca mustul din strugure si curge intr-un teasc sau direct intr-un vas de forma potirului (11).
Oricine poate observa acum, inchipuindu-si cum arata cele doua imagini descrise mai sus si privind la icoana reprodusa de noi pe aceasta pagina, ca exista o mare diferenta intre ele. In pictura eclesiala romaneasca nu vom intalni niciodata „un Hristos torturat si stors pana la ultima picatura de sange”, ci un Hristos, desi in stare de Jertfa, linistit (12). Oricate exemple am mai fi dat din picturile catolice avand ca subiect reprezentarea simbolica a Sfintei Euharistii, concluziile ar fi fost aceleasi; intre acestea si tipul iconografic Iisus vita-de-vie este o diferenta mare (13). Deci este cam greu sa credem ca zugravul roman s-a folosit atat de mult, asa cum s-a sustinut, de modelele livrate de Biserica Catolica, si ca nu facea altceva decat sa copieze cuminte tot ceea ce-i punea Occidentul sub ochi.
Cercetand insa Erminia lui Dionisie din Furna (manualul care cuprinde reguli privitoare la mestesugul picturii bisericesti) intalnim urmatoarele sfaturi (surprinzatoare) pentru infatisarea Pildei vitei-de-vie: „Hristos blagoslovind cu amandoua mainile si avand la piept Evanghelia, zice: Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Si dintr-Insul iesind ramuri de vita si apostoli impleticiti intru ele imprejur” (14). Insemnarea se opreste aici, fara sa ni se ofere alte amanunte.
Din pricina ca este neobisnuita si destul de neclara (spre exemplu, nu se spune nici un cuvant despre locul de unde ar trebui sa creasca acea ramura de vita), descrierea Erminiei se pare ca nu a gasit o prea mare rezonanta in programul iconografic al vechilor biserici ortodoxe.
Prin urmare, necunoscandu-se reprezentarile picturale ale Pildei vitei-de-vie dupa care zugravul roman s-ar fi putut inspira, este posibil ca originea icoanei pe care o analizam sa se afle numai in izvoare textuale. In primul rand trebuie amintite: Sfanta Evanghelie (Ioan 15, 5-6), Erminia Iui Dionisie (cuvintele deja subliniate: „... si dintr-Insul iesind ramuri de vita„) si rugaciunea pe care o citeste preotul in taina in timpul cantarii heruvimice („Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Hristoase Dumnezeule”).
Ramane de vazut unde a luat nastere intai si daca este intr-adevar o creatie a iconarilor romani. Stadiul actual al cunostintelor nu ne permite sa dam un raspuns sigur acestor intrebari.
Iisus vita-de-vie ramane o taina.

Note:
1. Dionisie din Funia, Erminia picturii bizantine, Editie ingrijita de C. Sandulescu-Verna, Editura Mitropoliei Banatului, 1979, p. 297.
2. Nu lipseste din aproape nici un monument.
3. Cea mai veche reprezentare a „Mantuitorului Hristos si rodul vitei-de-vie” se afla in Slujebnicul Mitropolitului Stefan al Ungrovlahiei (1648-1688).
4. Uneori Crucea lipseste. Este si cazul bisericii Poroinita-Mehedinti, unde Hristos sade pe un fel de jilt, iar Crucea din spate nu este zugravita.
5. Vezi „Procla, sotia lui Pilat si vita de vie” in N. Cartojan, Cartile populare in literatura romaneasca, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1974, pp. 113-115.
6. I. D. Stefanescu, Arta veche a Maramuresului, Ed. Meridiane, 1968, p. 127.
7. G. Popescu Valcea, Contributii la iconografia Sfintei Euharistii.
8. Emil Mâle, L'art religieux de la fin du Moyen Age en France, Paris 1931, p. 98.
9. Imaginea Christ de Pitié a fost raspandita de Biserica Catolica pentru sustinerea indulgentelor papale. Persoana care, dupa marturisirea pacatelor, recita, in fata unui Christ de Pitie sapte rugaciuni Ave si inca alte sapte rugaciuni mai scurte, numite Rugaciunile Sfantului Grigore, obtinea 6000 de ani iertare pentru pacatele sale (cf. G. Popescu-Valcea).
10. Imaginea Christ de Pitié este numita si „Ne pleure pas sur Moi, o Mère”. Bizantinii o numeau „Imparatul Slavei”.
11. G. Popescu-Valcea a sesizat foarte bine ca acest alegorism dureros, „plin de un barbarism mistic”, caracterizeaza o mentalitate zbuciumata ca aceea a unui sfarsit de ev mediu occidental; vezi: Contributii la iconografia...
12. In acest sens, Ion Apostol-Popescu a gresit cand a spus ca: „In icoanele pe sticla cu acest motiv (Iisus vita-de-vie, n.n.), influenta apuseana apare mai ales in arta portretului”. Este cu totul neadevarat; vezi: Ion Apostol-Popescu, Arta icoanelor pe sticla de la Nicula, Ed. Tineretului, p. 75.
13. Este de fapt diferenta de mentalitate dintre cele doua Biserici despartite si nu numai o simpla diferenta intre doua modalitati diferite de exprimare plastica.
14. Dionisie din Furna, Ibid., p. 172.

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro