ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 

 

 

TEXTE PUBLICATE

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

Andrei Tarkovski si filmele sale
[ revista Epifania, sept.-oct. 1999, p. 8 ]

Andrei Tarkovski a lasat in urma sa o opera de dimensiuni modeste, dar de o bogatie spirituala rareori intalnita in arta cinematografica si in general in arta moderna (Edwin Carels). In douazeci si cinci de ani a realizat opt filme: Compresorul si vioara (1961), Copilaria lui Ivan (1962), Andrei Rubliov (1966), Solaris (1972), Oglinda (I974), Calauza (1979), Nostalgia (1983) si Sacrificiul (1986), testamentul sau de cineast.
Din 1986 incoace se zice ca la Paris poti gasi in orice moment cateva sali in care-i ruleaza filmele. Incepand cu 1990, chiar si la noi, nu a trecut un an fara ca in marile centre universitare sa nu i se prezinte filmele. De atunci fiecare generatie de studenti il descopera cu uimire sau nedumerire. Unii spun ca l-au inteles, socotindu-l un model crestin in cinematografie, altii, dimpotriva, spun ca Tarkovski este o enigma ca si filmele sale. Majoritatea, dupa cum stiti, se pronunta pentru opinia din urma – nu-i asa ca nu am fost singurii care am auzit spunandu-se deseori despre opera sa ca este „ciudata”, „plina de simboluri greu de descifrat”, stiu ca „ascunde intentii obscure”?
Andrei Tarkovski nu are nevoie de apologeti. Insa am vrea sa amintim aici cateva marturii la care ar trebui sa reflectam atunci cand tragem concluzii referitoare la semnificatia uneia din cele mai tulburatoare creatii ale secolului nostru:
Proiectia filmului Sacrificiul a coincis cu sinistrul accident din Ukraina. (Se spune ca un artist autentic isi prevede intotdeauna destinul, si cateodata pe cel al lumii intregi). Toate jurnalele occidentale au scris ca Tarkovski a prevazut catastrofa de la Cernobil. Filmul parca pentru aceasta s-a facut. (Layla Alexander, Mysteres et sacraments) Si tot despre Sacrificiul:
Charls Henri de Brant, realizatorul unui interviu cu Tarkovski, publicat in revista ruseasca „Iskustvo Kino”, a declarat: „Cineva mi-a povestit ca a avut un prieten care dorea sa se sinucida. Acesta a vazut Sacrificiul si a cazut pe ganduri timp de vreo doua ceasuri. Apoi a marturisit ca si-a recastigat dorinta de-a trai”.
Mai departe Tarkovski a spus ca acelasi lucru s-a intamplat si cu Copilaria lui Ivan:
„Un criminal dintr-un gulag mi-a scris ca a vazut filmul meu si ca s-a transformat total. Nu va mai ucide niciodata”. („Iskustvo Kino”, nr. 2/1987, pp. 144-149)
Desi putine la numar, aceste marturii ar trebui sa valoreze mai mult decat toate parerile alegorizantilor. Prin urmare, pina sa se hotarasca exegetii in ceea ce-l priveste pe Tarkovski si pana ce acestia ii vor repera, elucida si mediatiza motivele teologice care ii pun creatia in legatura cu marea cultura si spiritualitate rusa, sa avem in vedere, mai intai de toate, vocile mai sus amintite. Aceasta, mai ales atunci cand, spre exemplu, se intampla sa fim intrebati daca aceste filme merita sa fie vazute. In acest sens, in cele ce urmeaza, dorim sa inlesnim accesul cititorilor inca la cateva texte mai putin cunoscute la noi, dar, dupa opinia noastra, destul de lamuritoare si ele in ceea ce priveste intentiile lui Tarkovski.
„Toate filmele mele, intr-un fel sau altul, repeta ideea ca oamenii nu sunt singuri si parasiti intr-un univers vid, ci ca ei sunt legati prin numeroase legaturi de trecut si de viitor si ca fiecare individ innoada prin destinul sau o legatura eu destinul uman in general. Aceasta speranta, ca fiecare viata si fiecare act are un sens, mareste intr-o masura incalculabila responsabilitatea individului fata de cursul general al vietii.„ (Andrei Tarkovski, Le temps scelle)
„Tarkovski recunoaste existenta in arta sa a unui mare crez. Ea este pentru el, alaturi de religie, o cale de a intra in relatie cu absolutul. Artistul are de aceea o responsabilitate considerabila. Talentul sau il angajeaza. Sensul artei e acela de a evoca sensul vietii. Pentru acest motiv, spunea Tarkovski odata, un artist fara credinta ar fi ca un pictor fara vedere.” (Edwin Carels, Creativitate si sfintenie monastica in gindirea lui Andrei Tarkovski, Comunicare prezentata la simpozionul Monahism si spiritualitate de la Chevetogne, din rev. „Irenikon”, nr. 1/1989)
„Arta este tentativa omului de a-si constitui crezul si de a-si exprima nadejdea. Arta este deci o rugaciune.” (Andrei Tarkovski)
„Care este deci scopul acestei activitati? Mi se pare ca scopul artei este de a pregati spiritul uman sa perceapa binele. El se deschide sub influenta unei opere si de aceea noi spunem ca arta ne ajuta sa comunicam – dar este vorba de comunicare in sensul cel mai elevat al cuvantului. Nu pot sa-mi imaginez o adevarata opera de arta care ar putea sa impinga pe cineva sa faca rau. Nu se poate vorbi de arta a propos de filme ca Exterminatorul.
Ambitia mea este de a-i face pe oameni, pe cat posibil, sa traiasca fericiti.” (Andrei Tarkovski, Positif, nr. 249, decembrie 1981)

[ inapoi la indexul cu texte publicate ]

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro