ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 


 

Episcopul Vasile Somesanul

Trupul si sufletul in procesul vindecarii
[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

Din mila Bunului Dumnezeu, ne aflam intr-un timp liturgic de mare intensitate spirituala. Timpul sau perioada Penticostarului, timp dominat de lumina invierii lui Hristos, de Acela care cu moartea Sa a calcat, a biruit puterea mortii, daruind Viata „celor din morminte". Acest timp liturgic ne infatiseaza faptul dumnezeiesc al invierii Domnului pe care se intemeiaza puterea credintei Bisericii, si in acelasi timp ne pregateste pentru revarsarea Harului Sfantului Duh de la Cincizecime, pe care primindu-1 in faptura noastra dobandim viata fara de moarte si fericirea fara de sfarsit, ne unim cu vesnicia, cu Dumnezeu.
Oricare ar fi conditia sau starea in care ne aflam, luand aminte la aceste realitati revelate ale vietii, ne imbogatim viata cu sanatate.
Hristos a inviat. Este un fapt dumnezeiesc, o certitudine, o temelie a vietii. Este bucuria Sfintelor Pasti, este bucuria tuturor bucuriilor. Sfantul Apostol Toma si Femeile Mironosite intaresc si amplifica bucuria. Dar trairea acestei bucurii depinde de receptarea ei, de starea sufleteasca si trupeasca a celui ce o primeste. Duminicile si saptamanile care urmeaza, ce pun in fata diferite probleme si situatii de viata, comune pentru omul
din toate timpurile si toate locurile: paraliticul, setea de apa 1 vie, orbul, grijile vietii, vindecarile prin credinta savarsite de I Mantuitorul Iisus Hristos, bogatul nemilostiv si saracul Lazar.
Toate problemele si situatiile existente sau aparute in viata omului, care genereaza suferinta in multele ei forme: boala durere, saracie, foamete, singuratate, tristete, raportate la faptul dumnezeiesc al invierii Domnului si la lucrarea Bisericii, intemeiata pe acest fapt, duc la depasirea suferintei, la vindecare, la ceea ce se numeste in limbaj bisericesc mantuire, adica eliberarea omului, prin credinta, din suferinta generata de pacat, iesirea din moarte si unirea cu Dumnezeu, Izvorul Vietii.
Duminica a patra dupa Sfintele Pasti ne pune in fata: suferinta si Biserica.
Suferinta este comuna tuturor fapturilor vii. La fel si vindecarea din suferinta. Mantuirea insa este proprie doar omului. Aceasta este un dar de la Dumnezeu care accentueaza valoarea vesnica a omului in cadrul ierarhiei creatiei divine, ' omul fiind, dupa cum accentueaza Sf. Vasile cel Mare, „singura dintre fapturi care poate fi indumnezeita".
Din perspectiva Bisericii, omul, subiectul vindecarii, nu este doar o simpla fiinta biologica, un cosmos care trebuie explorat si cunoscut. Sf. Ioan Gura de Aur spune: „om nu este doar cel care are maini si picioare, nici cel ce este rational, ci cel care practica credinta si virtutea plina de cucernicie". Pentru a fi om nu este suficienta doar nasterea biologica. Un om viu si adevarat trebuie sa aiba Harul Sfantului Duh. Fara prezenta harului Sfantului Duh in faptura omului, omul este mort pentru Dumnezeu si dominat de felurite patimi si pofte, asemenea necuvantatoarelor.
Biserica, prin invatatura si prin lucrarea ei, pune in lumina valoarea omului, a vietii umane, a depasirii problemelor si a situatiilor critice, oferind mantuirea-viata. Lucrarea Bisericii vizeaza faptura, fiinta, persoana omului, in unitatea ei trup si suflet in cadrul Bisericii si prin Biserica, prin „madularele lui Hristos" sau prin toti credinciosii in care este prezent si lucrator Harul Sfantului Duh, se lucreaza la mantuirea, vindecarea, " sanatosirea, bucuria vietii. Fiecare din activitatile desfasurate de oamenii, de credinciosii in care lucreaza Sfantul Duh duc la depasirea suferintei personale sau a celor din jur, duc la accentuarea bucuriei vietii. in Biserica si prin Biserica, in procesul vindecarii este implicat omul in care lucreaza Harul: medicul, biologul, farmacistul, preotul, infirmierul si aceasta deoarece in cazul omului nu este suficienta numai vindecarea trupului, care daca nu este intregita si de vindecarea sufletului, nu este deplina, nu genereaza bucuria care poate fi traita numai de persoanele vindecate si de suferintele sufletesti.
in procesul vindecarii trupesti si sufletesti este implicata vointa personala a vindecatorului care trebuie sa duca la sporirea Harului prin rugaciune, spovedanie, cuminecare, maslu in cel ce urmeaza a fi vindecat.
Prezenta noastra, astazi, aici, la Arcalia, este generata de o nevoie comuna pentru implinirea aspiratiilor pe care ni le propunem fiecare dintre noi, deopotriva medici (purtatori ai halatelor albe) si clerici (purtatorii raselor negre), uniti prin prezenta si lucrarea Aceluiasi Duh Sfant, in dorinta de a ne vindeca pe noi insine, de a lucra la recuperarea din boala, durere si suferinta a semenilor nostri.
Medicina, stiinta si arta vindecarii omului bolnav a aparut din nevoia vindecarii trupului, a eliminarii durerii si disconfortului produs de suferinta, din dorinta prelungirii vietii. stiinta medicala presupune o minutioasa cunoastere a organismului, a functiilor si functionarii lui. stiinta medicala presupune o grea, pretentioasa si continua pregatire. Medicina a ajuns in zilele noastre la o inalta treapta de cunoastere siintifica, de capacitate tehnica si de organizare sociala, ceea ce ii confera in planul prevenirii, diagnosticarii si terapeuticii o mare eficacitate. Cu toate acestea, raman spre rezolvare o seama de probleme ce trebuie considerate dincolo de practici medicale care il apreciaza pe om si il trateaza ca pe un organism pur biologic sau ca pe un compus psiho-somatic, fiind necesara si evaluarea spirituala, care este o componenta fiintiala a omului.
Preotia este darul lui Dumnezeu prin care se continua in lume, prin Biserica, lucrarea rascumparatoare si restauratoare lasata de Mantuitorul Iisus Hristos, si prin care se comunica Harul Sfantului Duh. Preotia este pe drept cuvant numita „stiinta stiintelor" si „arta artelor", nu atat pentru efortul necesar pregatirii teoretice, ci pentru efortul constant si continuu de receptare si de primire a Sfantului Duh prin asceza.
Nu exista o superioritate si nici o rivalitate reala intre medicina si teologie. in temeiul preotiei universale, in sau independent de Sfanta Taina a Preotiei, cei care dobandesc Harul Divin si lucreaza cu el sunt cu adevarat tamaduitori, taumaturgi, vindecatori trupesti si sufletesti deopotriva.
Vremurile in care traim, prin complexitatea problemelor care apar necontenit, ne obliga sa fim cat mai aproape unii de altii, pentru a putea gasi prin intercomplementaritatea cunostintelor noastre, caile si solutiile cele mai eficiente pentru a veni in ajutorul celor suferinzi.
in timp relativ scurt s-au facut pasi importanti in aceasta directie:
- instituirea Comisiei Nationale pentru Bioetica, formata din: medici, ierarhi, teologi;
- implicarea Bisericii in rezolvarea unor probleme medicale administrative:
- recoltarea de sange pentru transfuzii;
- procurarea de aparatura medicala pentru spitale s1 institutii medicale;
- postul de Radio „Renasterea" la capataiul bolnavului;
- pregatirea personalului medical mediu si auxiliar prin scoala Sanitara Postliceala din sistemul A.F.M.C. „Christiana”;
pasi ce trebuie continuati prin ceea ce inalt Prea Sfintitul Parinte Bartolomeu numeste „increstinarea spitalelor”.
Ceea ce ramane important si demn de realizat este ca harul divin sa fie prezent in medic, in preot si in bolnav, astfel procesul vindecarii si al redobandirii vietii sa aiba sanse
dorite de realizare.
Pe intreg parcursul slujirii mele, am avut mereu o foarte buna colaborare cu medicii. Chiar in timpurile in care prezenta preotului in spitale nu era incurajata, adeseori am fost chemat la patul bolnavilor internati nu numai de ei insisi, de familie, ci si de medici.

[ text preluat din cartea „Medicii si Biserica”, vol. 1, editura Renasterea ]

[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro