ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 


 

Episcopul Vasile Somesanul

Raspunsuri la intrebarile tinerilor
[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

Tinerii: Cum ati pornit pe aceasta cale a crestinismului, a credintei? De mic copil ati fost apropiat de Biserica?
PS Vasile: Prima imagine pe care mi-o amintesc legata de Biserica este de la varsta de aproximativ patru ani, in preajma Craciunului. Am mers la biserica, aceasta fiind foarte aproape de casa parintilor, si aveam un ingeras din hartie, cum au si acuma copiii. ai asa ca si copiii, l-am uitat in banca in biserica si bineinteles ca mi-a parut rau dupa el.
Dupa aceea, fiind mai mare, a urmat perioada cu activitatile de pionieri, UTC, in care eram antrenati mai ales duminica. Ca tanar, am dorit sa citesc mai mult. Interesul pentru lectura a aparut dupa clasa a opta si conditiile in care am trait m’au orientat spre o scoala profesionala, iar dupa absolvirea ei am intrat in productie. in acelasi timp, toamna, m’am inscris la liceul seral si mi-am continuat studiile. Bineinteles ca acum dorinta de cunoastere era mai concreta, mai clara, interesul meu pentru carte a aparut in scoala profesionala si a crescut in perioada liceului, mai ales ca am avut sansa sa fac studiile la zi in primii trei ani de liceu. in clasa eram maximum sapte colegi, eram si noi odihniti, si profesorii care veneau in clasa la fel. Dupa masa, fiind clasa de seralisti, eram mai multi si era oboseala mare. ai elevii erau obositi, si profesorii erau obositi, deci dimineata puteam sa facem scoala in conditii mai bune. Am avut sansa ca la disciplina chimie sa avem o profesoara care traieste si acum, si care era un cadru didactic deosebit, un bun pedagog si cu o deschidere deosebita pentru biserica. Cum in acel timp profesorii se cam fereau sa mearga la vedere la biserica la Sfanta Liturghie sau la alte slujbe, preferau sa organizeze primavara si toamna excursii, iar in itinerar erau cuprinse si manastirile din zonele respective.
Intrarea mea in biserica este legata de o astfel de excursie. Cand am vizitat Manastirea Cozia, iesind pe marginea Oltului, am avut o stare deosebita, am simtit o liniste, o pace pe care nu le-am mai simtit nicicand. De atunci m’am orientat mai mult spre biserica. in timpul liceului si inainte, vazand suferinta in mai multe forme, credeam ca cel mai potrivit ar fi sa devin medic. Am dat admitere la medicina dupa ce am terminat liceul, nu am fost suficient de pregatit si nu am intrat, dar concomitent am avut si deschiderea spre teologie.
Bineinteles ca nu eram dotat. La examenul eliminatoriu, muzica, era examinator profesorul aoimu, un profesor foarte renumit si foarte exigent, aproape necrutator la selectia studentilor. Eu am fost sustinut de parintele paroh, pe care l-am simtit si l-am numit dupa aceea „Batranul” meu. Era batran si prin varsta, cand m’am apropiat de dumnealui avea deja 83 de ani. Era dintr’o familie veche de preoti din Fagaras si, pe langa studiile de teologie pe care le-a terminat cu bine la Facultatea din Sibiu, unde l-a avut profesor la dogmatica pe viitorul Mitropolit Nicolae Balan, a terminat si Facultatea de atiinte Juridice si a avut o activitate deosebita in biserica, fiind foarte de tanar protopop, consilier eparhial si presedinte consistoriu pana la varsta de 86 de ani. A trait 92 de ani si era un om de o deosebita distinctie. Va spun ca in ziua in care a trecut la Domnul era imbracat cu camasa, cu cravata, asa obisnuia sa stea prin casa. Adeseori lucra la masa de scris, aproape tot timpul citea, dorea sa fie la curent cu tot ceea ce este nou; dumnealui era la varsta cand avea acumulata o experienta, o bogata cunoastere si era dornic sa o impartaseasca.
in anul 1972, cand am dat admitere la Sibiu, la Institutul Teologic, am fost primul clujean care m’am inscris la cursurile unei facultati de teologie. Bineinteles ca in anul urmator au mai venit si altii. ai am intrat dupa aceea in Biserica. La Sibiu am avut sansa sa am ca parinte indrumator pe Arhimandritul Vasile Cornila, care, desi tanar, era sub ascultare la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, si fiind format in mediul acela duhovnicesc era un bun indrumator. Tot la Sibiu, chiar in primele zile, am avut sansa sa cunosc doi calugari cu viata imbunatatita. Primul era parintele arhimandrit Teofil Paraian de la Sambata de Sus, care il vizita deseori pe parintele Vasile Cornila, si am fost surprins ca trecand cateva luni dupa ce ne-am vazut prima data, cand ne-am revazut, doar dupa voce, Parintele m’a recunoscut foarte usor. Celalalt era parintele protosinghel Tit Moldovan, care a trecut prin mai multe incercari in tinerete, a trecut si prin inchisorile vremii de atunci pe motiv politic, ca apoi sa ajunga slujitor la Catedrala Patriarhala din Bucuresti. in perioada aceasta am avut ca indrumatori parinti duhovnicesti cu traire. Cam aceasta a fost intrarea mea in Biserica.
Dupa ce am terminat facultatea si mi-am luat licenta, am avut intr’un fel sansa de a fi numit preot in Cluj printr’o imprejurare mai deosebita. intr’una din parohiile din oras, in cartierul Grigorescu, parintele profesor Teofil Moldovan tocmai primise o bursa de studii la Salamanca si postul pe care-l avea nu putea fi ocupat decat prin detasare. Avand locuinta aici si fiind hirotonit preot celib, inalt Prea Sfintitul Teofil, Dumnezeu sa-l odihneasca, a zis ca e mai bine sa stau acasa, sa am conditii mai bune decat intr’o parohie de sat. La fel a procedat dupa aceea si cu alti preoti tineri care s’au hirotonit tot asa, celibi. inalt Prea Sfintitul Andrei de la Alba Iulia, dupa absolvirea facultatii, a fost numit si el preot paroh in Turda.
Tinerii: Parintii au avut un rol important de a porni pe calea aceasta?
PS Vasile: Da. Parintii mei erau muncitori, oameni demni. Au avut un rol important, asa incat niciodata nu am avut ceva sa le reprosez. Tata a trecut la cele vesnice cand eu eram in armata. Mama era o fire energica, luptatoare, care se vede ca a avut mai multa influenta in formarea personalitatii mele.
Tinerii: Care au fost oamenii care v-au marcat?
PS Vasile: Va spuneam de parintele protopop Romulus Popa, care a fost preot paroh in Manastur si in perioada in care m’am inscris si am urmat Teologia, si care cred ca a fost preotul care m’a marcat cel mai profund. Spuneam ca avea o activitate deosebita si experienta de viata. Era un bun cunoscator al istoriei Bisericii Ortodoxe. S’a nascut intr’o localitate, ainca Noua, formata dupa uniatie, cand romanii care nu au vrut sa treaca la uniatie au fost obligati sa paraseasca satele si sa urce intr’o zona mai putin accesibila, cum s’a intamplat in mai multe locuri. Spunea ca in vremea aceea, in satele unde exista si biserica unita si biserica ortodoxa, preotii si credinciosii comunicau foarte usor intre ei. inalt Prea Sfintitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, spunea ca era strana dreapta si strana stanga.
Parintele Romulus Popa era plin de o experienta bogata si foarte dornic sa o transmita. Chiar inainte de a merge la Teologie, si dupa aceea cu atat mai mult, fiind si destul de aproape cu locuintele, aproape zilnic ma duceam pe la dumnealui unde stateam cate un ceas, poate chiar mai mult, si dansul relata multe din aspectele vietii pe care le-a trait. Asa am acumulat multe din trairea bisericeasca.
Un alt preot care a marcat viata si formarea mea a fost parintele Augustin Prundus. Dumnealui era un preot profesor din Biserica unita, care a stat pana in 1964 in inchisoare. ai parintele Romulus Popa a fost inchis politic, a stat insa mai putin, opt luni la Canal la Dunare. Parintele Prundus a stat mai mult in inchisoare si inalt Prea Sfintitul Teofil, la fel ca si Prea Fericitul Iustinian, aveau o mare deschidere fata de preotii care ieseau din inchisoare. Nu se facea deosebire intre ortodocsi si greco-catolici. ai asa si parintele Prundus a primit un serviciu, la inceput casier la Protopopiatul Cluj, dupa aceea bibliotecar. Ca bibliotecar, organiza biblioteca si, in vacante, prin bunavointa inalt Prea Sfintitului Teofil, eram angajat timp de trei luni in fiecare an la biblioteca. Parintele Prundus avea cunostinte deosebite, avea experienta duhovniceasca. Toti cei care au trecut prin inchisoare au fost marcati, au putut sa aprofundeze rugaciunea si cunoasterea duhovniceasca. Mi-a fost de mare folos perioada aceea. Parintele nu spunea ceva in contradictoriu cu invatatura ortodoxa, si, impreuna cu dumnealui, mai erau si alti preoti de marca din Biserica unita care il vizitau si cu care mai statea de vorba. Niciodata nu s’a pus problema deosebirilor, discutam doar despre viata duhovniceasca. Bineinteles ca dupa 1989 ei au cautat sa-si refaca biserica si atunci a aparut o instrainare. Ne-am vazut foarte rar in ultimul timp.
La Sibiu m’am bucurat de atentia parintilor profesori. Era un grad de profesori venerabili: parintele profesor Neamtu, care traieste si se apropie de varsta de nouzeci de ani, este si astazi in perfecta luciditate si putere de munca, parintele profesor Isidor Todoran, Grigore Marcu, Dumitru Calugaru, Milan aesan, Corneliu Sarbu, nume puternice in credinta ortodoxa.
Tinerii: Si din viata monahala care sunt?
PS Vasile: Din viata monahala am mai pomenit despre parintele Vasile Cornila, Dumnezeu sa-l odihneasca, duhovnicul de atunci al Facultatii de Teologie, Parintele Arhimandrit Teofil Paraian, despre Tit Moldovan, si el trecut la cele vesnice. Cam acestia au fost parintii si duhovnicii care mi-au marcat formarea.
Tinerii: Ati pomenit de muzica si de faptul ca in teologie se pune accent pe muzica. ai noi, studentii de la teologie, cand aveam probleme la muzica, ne gandeam intotdeauna la Prea Sfintia Voastra, la faptul ca pot fi preoti deosebiti si fara sa stie muzica si cumva ne linisteam cu asta. Este important sa ai glas?
PS Vasile: Sigur ca parintele profesor, si dupa ce am reusit sa-l cunosc mai bine am inteles ratiunile dumnealui, era foarte motivat in exigenta pe care o dovedea la selectarea candidatilor la Facultatea de Teologie. Ce se intampla? in biserica, in slujire, preotul apeleaza mult la voce si nu este indiferent nici pentru el si nici pentru credinciosii pe care ii pastoreste, daca are sau nu voce. De multe ori, sau poate de cele mai multe ori, si mai ales la tara, credinciosii sunt cuceriti, atrasi, de vocea preotului. Daca, din aceasta cauza, nu exista o comunicare suficienta, atunci si preotul cedeaza, si, daca nu este incurajat la randul lui de interesul credinciosilor, oricat ar fi el de capabil, nu poate sa aiba o multumire personala suficienta. Poate sa slabeasca, sa se descurajeze si sa slabeasca in lucrarea sa. De asemenea, credinciosii pot sa nu fie multumiti de serviciile preotului care nu are o voce buna. Eu am avut sansa sa-mi incep activitatea in Cluj, la parohia din Grigorescu, unde aveam un coleg, parintele Ioan Catineanu, Dumnezeu sa-l odihneasca, care era un om cu voce buna, cu o prestatie frumoasa. Biserica avea un cor si in aceste conditii faptul ca nu aveam voce a fost mai putin receptat de credinciosi. in acest fel, nu am fost descurajat. Dupa aceea, la Calvaria, unde mi-am desfasurat activitatea o perioada mai lunga de timp, si aunme treisprezece ani, eram iarasi, al treilea preot angajat al parohiei. Aveam preoti slujitori imbisericiti de la centrul eparhial, parintele profesor Constantin Bradea, care atunci era diacon, si parintele profesor Alexandru Moraru, amandoi dotati cu voci foarte bune. Prestatia mea legata de voce nu mai era astfel in primul plan, cum ar fi fost daca as fi fost singur. A fost o conjunctura mai linistita, care m’a ajutat sa-mi pot desfasura activitatea fara ca sa apara nici nemultumirea personala si nici conflictul care se creeaza de obicei intre preotul care nu are voce si credinciosi.
Tinerii: Va rugam sa ne vorbiti despre incercarile din viata Sfintiei voastre, mai mari sau mai mici, pe care le-ati avut.
PS Vasile: Dumnezeu m’a ferit de incercari deosebite. Poate si timpul de care am dispus nu mai era pentru incercari. Aveam un program foarte bogat si aglomerat, si cat am functionat la parohie, si dupa aceea, la Manastirea Nicula. Am slujit zilnic Sfanta Liturghie si Vecernia, si, cum cartierul Manastur era pe atunci in constructie si in continua extindere, se mutau zilnic zeci de familii. Dupa Sfanta Liturghie, nici nu apucam de multe ori sa trec pe acasa, si trebuia sa ma duc la diferite servicii, chiar pana seara. Mama imi spunea dupa un timp: „Norocul tau ca nu te-ai insurat, ca nu ar fi stat nimeni cu tine”. Asa ca nu mai era timp de ispite si incercari, caci viata era foarte aglomerata. Acestea vin cand exista un loc gol in viata.
Tinerii: Si preotii care sunt casatoriti?
PS Vasile: Preotii care sunt casatoriti, cei din orasele mari, au oarecum un privilegiu, pentru ca la parohiile din orase sunt doi, trei sau chiar patru preoti, si o randuiala mai putin acceptata de ierarhi. Fiecare preot isi are saptamana sa de rand. Bineinteles ca in timpul in care nu este de rand trebuie sa fie implicat in alte activitati, in pastoratie. Avand insa saptamana de rand, el poate sa se consacre in celalalt timp si pentru problemele obisnuite ale vietii de familie.
Tinerii: La un moment dat ne-ati spus de o stare deosebita pe care ati avut-o la o manastire pe Valea Oltului. Ati mai trait acea stare vreodata?
PS Vasile: E o stare de la Dumnezeu care cred ca ma insoteste de atunci permanent.
Tinerii: Nu ne puteti spune mai mult, acea stare a fost o schimbare?
PS Vasile: V-as dori fiecaruia sa o traiti, ai o pace sufleteasca si o siguranta. Acum mi se pare normala, pana atunci v-am spus ca nu am cunoscut-o. Munceam, lucram in productie, era perioada anilor cand exista echilibru in economie, toate pareau ca sunt bine si la locul lor. Dar incepeau niste semnale: ideologia si propaganda ziceau una, realitatea incepea un pic sa apara ca blindata. Aparea o contradictie, si de asta apareau si framantari personale.
La manastire, intr’o seara am gasit intamplator o portita – caci nu cunosteam deloc manastirea – care am banuit ca duce la oi, si iesind acolo am stat vreun sfert de ora singur. Atunci am fost patruns de o stare de pace, de bucurie.
Tinerii: Nu este o incercare?
PS Vasile: Ajungi sa te obisnuiesti. Din primul an de preotie am ajuns sa fiu preot in cartierul meu, intre rudenii, cunoscuti, prieteni, si bineinteles populatia numeroasa care incepea sa creasca in Manastur. Nu eram nici foarte tanar, am intrat la Teologie la varsta de douazeci si patru de ani, iar cand am fost hirotonit aveam deja douazeci si opt. Nu am avut deloc dificultati, chiar si rudeniile, cunoscutii, cei care frecventau biserica, veneau fara nici un fel de rezerva sa se spovedeasca. Eram oricand disponibil pentru a-i asculta, a vorbi cu ei. Te obisnuiesti, te introduci in ritmul acesta de viata. Chiar ma gandeam ce s’ar intampla sa trebuiasca sa ma pensionez. in mod obisnuit preotul isi continua activitatea pana cand ii da Dumnezeu luciditate. Va spuneam de parintele Romulus Popa, la varsta de nouazeci si doi de ani, cand a trecut la Domnul, era perfect lucid si in putere de viata.
Tinerii: Ce strategie trebuie sa urmam ca sa dobandim rugaciunea cea adevarata? Este o strategie, exista o cale de urmat, niste trepte de urcat?
PS Vasile: Fara indoiala. Rugaciunea devine curata si cooperanta in viata omului, in masura in care fiecare reuseste sa se incadreze cat mai mult in respectarea poruncilor lui Dumnezeu. in implinirea poruncilor exista trepte, si fiecare are o anumita putere pe care si-o poate spori sau diminua pe parcurs. Dar fara implinirea poruncilor nu poate exista rugaciune curata. in cartile in care sunt redate experientele de viata duhovniceasca se scoate foarte clar in evidenta acest lucru. Este de altfel o realitate cu care se confrunta fiecare dintre noi. Parintele Ioanichie, cand vorbea de exemplu despre intalnirea cu Episcopul Ioan, zicea ca Episcopul Ioan vorbeste de cinci trepte ale postului, si de abia de la treapta a treia spune ca rugaciunea este curata. Prima treapta este postul obisnuit, de renuntare la mancarurile de dulce, lunea, miercurea si vinerea, a doua treapta este cand se consuma doar alimente vegetariene, pe a treia treapta fiind aceia care consuma doar fructe. Pe a patra treapta se consuma seminte, iar pe a cincea sunt cei care consuma doar Sfanta impartasanie, o data sau de doua ori pe saptamana. Iata ce selectie si ingustare in ceea ce trebuie sa fie acceptat si permis in hranire. De abia cei care ajung la treapta a treia, spune Episcopul Ioan, sunt cei care ajung la rugaciunea curata.
Parintele Cleopa, Dumnezeu sa-l odihneasca, spunea ca dintr’o mie de oameni unul se roaga bine; dintr’un neam, unul vorbeste cu Dumnezeu. Bineinteles ca ceilalti sub o mie nu sunt nici ei chiar pe nicaieri, fiecare in functie de ravna lui, de nevoile pe care le are. De multe ori chiar ispitele si incercarile vietii te stimuleaza sa aprofundezi rugaciunea. Daca nu ar fi ispitele, cum spun Sfintii Parinti, nu s’ar mantui nimeni. Ispitele si incercarile ne stimuleaza sa ne rugam, si rugaciunea facuta, chiar daca nu ajunge sa fie curata si sa ne ridice la o stare spirituala deosebita, totusi este de mare trebuinta. Daca nu ar fi asa, daca nu ar exista bucuria si multumirea pe care cel care se roaga o are, nu s’ar mai ruga nimeni.
Tinerii: De ce totusi ingaduie Dumnezeu ispita asupra oamenilor, mai ales cand acestia sunt deja porniti pe calea binelui, pe calea credintei?
PS Vasile: Ispitele au si rolul de a intari credinta. De multe ori, cineva poate sa creada despre sine ca a ajuns la diferite trepte de traire in formarea duhovniceasca si sa se insele. Atunci cand inca exista mandria si alte patimi, la un moment dat o anumita ispita poate sa duca la cadere. Dumnezeu insa nu ingaduie niciodata ispita mai mare decat poate sa suporte cineva. in orice faza a ispitirii, chiar a pacatului, exista pentru fiecare dragostea si ajutorul lui Dumnezeu, care pot intotdeauna sa-l scoata din pacat, si care face sa inceteze ispita atunci cand omul este in pericol de a-si pierde mantuirea.
Tinerii: De ce in practica rugaciunii inimii uneori simtim ca Dumnezeu ne da harul, ne ajuta, si alte ori nu mai simtim ajutorul Lui? ai in rugaciunea obisnuita uneori rugaciunea nu are puterea pe care o are altadata.
PS Vasile: Traind in plinatate de har, avem in fata ca niste ferestre care ni se deschid spre Rai, spre lumea spirituala. Daca omul ar avea continuu aceste stari poate ca s’ar obisnui cu ele si nu i-ar mai fi de folos. in viata, in trup, trebuie sa existe mereu starea de lupta. Toti cei care au ajuns la treptele inalte ale cunoasterii, ale desavarsirii, au avut si ispite pe masura, au avut mereu de luptat cu ispitele, cu fortele intunericului, cu lumea care nu i-a acceptat si nu i-a inteles. Singura modalitate de a face fata ispitei este aceea de a le accepta si de a ne ruga staruitor la Dumnezeu sa ne ajute.
Tinerii: Ce v-a indemnat si de unde ati stiut ca sunteti pentru calea monahala? Ce sfat dati celor ce se gandesc sau sunt tentati de aceasta cale?
PS Vasile: La Cozia am avut o descoperire, o traire deosebita care m’a hotarat sa iau drumul manastirii, desi am cunoscut calugari de abia cand am ajuns sa fiu student la Teologie. Pe parcurs, am ajuns sa inteleg ca de fapt viata in feciorie iti ofera o maxima libertate si este viata cea mai potrivita si cea mai fericita pe care poate sa o cunoasca omul. Bineinteles ca si in viata de familie exista bucurii, dar si griji. in ceea ce priveste familia, le spuneam multora dintre tinerii cu care am discutat pe parcursul anilor, am avut totdeauna ca reper familia parintelui Romulus Popa. Dumnealui s’a casatorit cu sotia cu care a trait dupa aceea saptezeci de ani, in conditii mai deosebite. in ziua in care s’au cunoscut si s’au vazut, s’au logodit si au hotarat nunta, si au trait impreuna saptezeci de ani. Au avut o viata lunga si bogata in evenimente, au trecut prin cele doua razboaie mondiale, prin perioada de detentie, prin perioada de Canal, care ca a avut urmari destul de grele in viata de dupa revenirea de la Canal. Au fost mereu alaturi, au stiut sa se sustina. Doamna era mai mica cu cinci ani decat parintele si a murit tot la nouzeci si doi de ani, deci dupa cinci ani de la moartea parintelui. Tot timpul acesta spunea macar sa mai fi trait parintele un pic, i se parea ca era un gol.
Tinerii: Si atunci e buna amanarea pentru cei care stiu ca merg pe calea casatoriei?
PS Vasile: Fiecare se casatoreste atunci cand simte ca e pregatit pentru aceasta, cand Dumnezeu ii scoate in cale alesul sau aleasa inimii. Ceea ce e important este ca si viata de familie, si cea monahala, nu sunt lipsite de obstacole, de incercari, de multe ori chiar si de caderi. Important pentru cei ce se casatoresc si isi intemeiaza familii este sa pastreze mereu increderea in celalalt si dorinta de a se sprijini, de a se ajuta, pentru ca asa este viata, odata unul are probleme personale si celalalt trebuie sa fie mai ingaduitor, mai rabdator, altadata celalalt. Din pacate, astazi se pare ca nu exista destula rabdare si destula ingaduinta pentru cel care eventual trece printr’o anumita stare de ispita. in aceasta situatie cred ca sunt multe familii tinere care sufera, si, atunci cand apar neintelegeri si instrainari intre soti, sufera mult si copiii. Ei ajung sa fie marcati de instrainarea parintilor, ceea ce-i face de multe ori nefericiti in viata. Iar nefericirea copiilor o traiesc dupa aceea foarte acut parintii. Eu va indemn sa cautati sa depasiti problemele care ar putea sa va instraineze la un moment dat, sa va ganditi ca in iubire, care trebuie sa sporeasca in fiecare om, sunt mai multe trepte. Cand suntem mici cunoastem dragostea parintilor, la varsta la care va aflati majoritatea dintre fratiile voastre cunoasteti iubirea pe care v-o oferiti ca tineri celor care ajung sa va devina logodnici sau logodnice. Dupa aceea iubirea care o traiti ca soti este o alta dimensiune, mai profunda, a iubirii, apoi este atunci cand deveniti parinti. in urma cu multi ani, un tanar tatic spunea ca niciodata nu a simtit o fericire asa de profunda ca si in clipa in care si-a tinut in brate primul copil. Bineinteles ca o dimensiune mai profunda a iubirii o traieste omul cand devine bunic, strabunic. Fiecare varsta isi are implinirile si bucuriile ei, treptele proprii de intensitate in sporirea iubirii. De abia cand, parcurgand aceste trepte, incepi sa ai constiinta din ce in ce mai curata si mai limpede, simti si bunatatea si apropierea lui Dumnezeu. Altfel, din pacate, apare o tristete, o neimplinire, care marcheaza nefericit viata.
Tinerii: Ce sfaturi dati viitorilor preoti pentru a ajunge adevarate modele?
PS Vasile: Sfaturile sunt cele pe care le da Biserica de doua mii de ani. in vremurile pe care le traim, de modernitate, in primul rand sa fie buni familisti. Familia preotului, si orice familie de crestini, trebuie sa fie o proiectie a Bisericii si sa fie mereu marcata de iubire, de silinta de desavarsire prin munca. Problemele si ispitele apar acolo unde nu se munceste suficient, unde apare lenea, trandavia. Preotul trebuie sa fie in primul rand un bun familist si sa aiba bineinteles dragoste fata de Hristos, fata de Biserica, sa se simta un apostol, un misionar. Din pacate, sub aspectul acesta traim nu intotdeauna situatii foarte fericite. Se pare ca in ultimul timp in constiinta preoteasca a slabit dimensiunea aceasta a apostolatului, a misionarismului. Noi am fost obisnuiti cu perioada in care credinciosii au venit tot timpul si vin in continuare la biserica, dar mai sunt multi altii care asteapta sa fie cautati, cercetati de preot, mai ales cei care au diferite incercari si neajunsuri. Daca nu o facem noi, incep sa o faca din ce in ce mai mult sectarii. in felul acesta viata parohiala incepe sa sufere. Bineinteles ca acolo unde sunt probleme deosebite apare sfatul protopopuluisau al ierarhului. Din fericire se depasesc momentele de criza, tensiuni care apar uneori, dar ceea ce ar fi de dorit si pe care ar trebui sa insiste mai mult atat scoala, cat si duhovnicul, este formarea vocatiei misionare a preotilor. Preotul trebuie sa devina la fel ca si apostolul, trebuie sa aiba anumite limite, ingradiri pe care le pune viata, si sa poata sa il aduca pe credincios cat mai aproape de Hristos.
Tinerii: Nu ar fi bine ca inainte de a fi preot, de a sluji, de a fi hirotonit, sa fie o perioada de incercare?
PS Vasile: In anii dinainte de 1989 scolile teologice erau mult mai putine si primeau doar atatia elevi sau studenti cati ar fi putut sa primeasca un post, sa fie hirotonit si sa aiba o parohie care sa o administreze. Astazi sunt mult mai multe seminarii, chiar foarte multe, la fel si facultati de Teologie. Un numar foarte mare de tineri si tinere urmeaza studiile teologice. Multi dintre ei nu vor putea ajunge la parohie. Cei care isi doresc insa cu adevarat sa fie preoti si sa activeze in viata preoteasca sunt sub purtarea de grija speciala a lui Dumnezeu care ii indruma spre aceasta. Este bine totusi ca sa existe in continuare interesul mare pentru urmarea studiilor teologice, pentru ca toti cei care urmeaza o facultate de Teologie ajung sa dobandeasca cunostinte foarte folositoare, chiar daca dupa aceea urmeaza si alte studii si se incadreaza in alte activitati.
Tinerii: Este posibila in casatorie slujirea lui Dumnezeu totala si din tot sufletul?
PS Vasile: Da, chiar daca in viata de familie unul, sau cateodata chiar amandoi sotii, isi propun exigente deosebite legate de o viata ascetica, sau cat mai ascetica. in calendar avem intre sfinti familii, soti, sotie, copii. Este posibila viata in sfintenie, nasterea de copii, cresterea, educarea lor. Ramane mereu chemarea Mantuitorului: indrazniti!
Tinerii: Daca viata monahala este mai inalta decat viata de casatorie, care dintre cele doua cai este mai deosebita?
PS Vasile: Se spune ca ingerii sunt luminatorii calugarilor si calugarii luminatorii mirenilor. Cu toate acestea, la mantuire sunt chemati deopotriva si unii si altii. Practic nu ar trebui sa fie nici un fel de deosebire, sansele pe care le ofera Hristos sunt aceleasi. Toti oamenii sunt chemati la mantuire. Aici apare ravna si interesul pe care fiecare il are personal in parte, viata duhovniceasca, depasirea ispitelor si a pacatelor. Viata monahala deschide un spatiu, iar libertatea este mult mai mare. Munca si rugaciunea impletite sunt specifice vietii monahale. Cei care se casatoresc cred ca au o seama de griji, de probleme, viata ii solicita in foarte multe, in mult mai multe directii, si trebuie sa le faca fata.
Tinerii: Intreaba cineva cum sa combine, cum sa impleteasca munca cu rugaciunea, daca munca e de natura intelectuala?
PS Vasile: Cei care reusesc sa se incadreze in poruncile lui Dumnezeu, sa dobandeasca rugaciunea curata, oricare ar fi munca, sunt mereu in stare de rugaciune.
Tinerii: Cum trebuie sa fie rugaciunea noastra de cerere? Oare de multe ori cererile noastre nu il supara pe Dumnezeu?
PS Vasile: Bineinteles ca poti sa il superi pe Dumnezeu. in mod normal fiecare ar trebui sa ne dorim si binele nostru, si in aceeasi masura si binele semenilor nostri, dar de multe ori vezi ca viata ne duce in diferite conflicte, in diferite stari de nemultumire. in loc sa ne invinuim pe noi de nereusitele sau de tensiunile pe care le traim sau le cream cu semenii nostri, avem intotdeauna pornirea de a-i invinui pe semenii nostri. in masura in care ajungem sa ne echilibram si sa suportam nemultumirile, chiar neajunsurile pe care ni le pricinuiesc semenii nostri, putem sa sporim in pace si in liniste.
Tinerii: Ce putere au acestea blestemele, vrajile? Cum sa ne ferim de ele?
PS Vasile: Intre ispitele si incercarile pe care ni le aduce inainte viata, sunt si aceste lucrari ale oamenilor care s’au daruit puterilor intunericului. Toate acestea ajung sa fie inoperante atunci cand omul este inconjurat de scutul credintei. Rugaciunea, postul, spovedania, Sfanta impartasanie, faptele bune, toate formeaza un scut spiritual care il protejeaza pe credincios de fortele intunericului, sau ii dau putere sa rupa legaturile care ar putea sa-i dauneze.
Tinerii: Cum sa ne raportam la Talisman, la Visul Maicii Domnului si cum sa-i sfatuim pe cei care le citesc si cred in ele?
PS Vasile: Biserica are rugaciunile consacrate pe care le foloseste, dar de multe ori fortele raului cauta sa-i convinga pe oameni ca lucreaza cu puterile binelui. Astazi, la televizor, in atatea scrieri, apare magia alba care ar fi alternativa la biserica, la rugaciune, la puterea credintei crestine cum ne-a transmis-o Mantuitorul si cum a pastrat-o Sfanta Biserica. Credinciosul trebuie sa fie foarte atent. Alternativele sunt chipuri diavolesti care cauta sa se infatiseze in aceasta forma a luminii, de care Sfantul Apostol Pavel si viata bisericeasca ne invata sa ne ferim.
Tinerii: Cum trebuie sa fie tinuta noastra, atat in imbracaminte, cat si in comportament. Ar trebui sa fie o diferenta intre tinuta si imbracamintea noastra in biserica si cea din afara bisericii?
PS Vasile: Prima dintre poruncile bisericesti ne indeamna sa participam in duminici si sarbatori la Sfanta Liturghie. Evlavia formata si trecuta prin timp ne indeamna sa avem o tinuta cuviincioasa. Sfanta Liturghie este intalnire directa cu Hristos, care in timpul Sfintei Liturghii parcurge toate etapele de la nastere la rastignire, la inviere, si pe care noi trebuie sa le traim spiritual. Participarea la Sfanta Liturghie ne pretinde desigur si o tinuta cuviincioasa, sa fim curati si trupeste si sa ne straduim sa fim curati si sufleteste. insa nu neaparat tinuta e o problema deosebita, mai ales acum, cu atata modernitate, tinuta sufera niste schimbari. in Vechiul Testament femeile erau oprite sa poarte imbracaminte barbateasca, pantaloni, si trebuiau sa fie cu capul acoperit cand intrau in biserica. Sunt randuieli care astazi au slabit, s’au diminuat, care nu mai sunt luate in considerare, dar care erau necesare pentru timpul respectiv. Totusi e bine sa existe o distinctie, adica tinuta in biserica sa nu fie ispititoare, sa-i tulbure pe cei care sunt in preajma.
Tinerii: Cum se dobandeste smerenia? Sunt oameni care o au, o pot dobandi mai usor si altii mai greu?
PS Vasile: Aceasta depinde si de firea pe care o are fiecare, de mediul in care traieste, de silinta proprie. Oricum smerenia este o stare duhovniceasca la care se obisnuieste sa se ajunga dupa nevointa, sporire, rugaciune, paza mintii, taierea voii. Aici apar conflictele cele mai puternice in evolutia spirituala a omului. Cand ajungi sa le depasesti, sa duci o viata echilibrata, sa-ti cunosti locul si sa-l accepti pe semenul tau, te apropii mult de smerenie. Dar niciodata nimeni nu poate sa zica ca a dobandit-o in mod deplin.
Tinerii: Ziceati sa trebuie sa vedem unde ne aflam, cine suntem? Duhovnicul ne poate ajuta sa ne vedem locul?
PS Vasile: Fara indoiala. Acesta este si rolul duhovnicului: de a oferi mereu o oglinda in care sa ne vedem.
Tinerii: Si cum sa ni-l gasim, sa ni-l alegem pe cel adevarat si bun pentru fiecare dintre noi?
PS Vasile: Exista o deschidere spre persoana cu care doresti sa ai o discutie duhovniceasca, dupa aceea este dorinta si nevoia de a-ti deschide sufletul, de a-ti impartasi nazuintele, sperantele, caderile. Trebuie gasit un om cu care poti comunica si care simti ca te poate ajuta sa le depasesti.
Tinerii: Iubirea fata de sot, sotie, copii, parinti, slabeste iubirea fata de Dumnezeu?
PS Vasile: Trebuie sa sporeasca intotdeauna. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el. Viata duhovniceasca se intemeiaza pe progres, sporirea in iubire, in credinta, are rostul ei in viata pamanteasca. La fel si cu nadejdea. Dintre toate ramane iubirea care ne trece dincolo de limitele vietii.
Tinerii: Cum sa alegem? Sunt studenti care ar dori sa posteasca, si parintii ii sfatuiesc sa nu posteasca ca nu sunt batrani si nu au pacate, sa lase pe altii. De cine sa asculte ? Cum totusi sa tinem la ei, sa-i iubim si, in acelasi timp, sa trecem peste neintelegeri ?
PS Vasile: Aici intr’adevar este o problema. Respectul fata de parinti trebuie sa te insoteasca tot timpul vietii. ii respecti atata timp cat ii ai in viata, le respecti memoria si dupa ce trec din viata. Cand apar totusi astfel de presiuni din partea parintilor, legate bunaoara de post, este o dovada ca ei nu au ajuns sa inteleaga rostul postului si necesitatea pe care o are in dobandirea echilibrului. Fara a-i jigni pe parinti, fara a-i ofensa, fiecare care este in aceasta situatia poate sa ajunga sa dovedeasca ca postul nu slabeste nici fizic, nici nu diminueaza capacitatile de concentrare, de munca intelectuala sau de orice natura pe care le depune cineva. Din contra, este un stimulent de intarire a vointei. Orice parinte vrea sa-si vada copilul multumit si fericit, si atunci, orice mijloace care il ajuta sa sporeasca rezistenta pe care o opune raului trebuie sa fie acceptate. De multe ori nu trebuie sa existe o indaratnicie, o habotnicie. Ei trebuie sa vada ca copilului nu ii este nimic impus, nu este silit. De multe ori sunt si influente straine care ajung sa se dovedeasca daunatoare. Aceasta ii sperie de fapt pe parinti. Daca ei nu au o practica a postului si nu o inteleg, se gandesc sa nu fie o boala psihica sau o influenta care sa le dauneze copiilor. Un parinte in mod normal trebuie sa faca orice ca sa-si ocroteasca copilul si sa-l vada in siguranta. Atunci cand copilul ajunge sa-i convinga pe parinti ca postul si infranarea sunt benefice pentru el, nu mai este nici o problema. Atunci parintii inteleg, chiar daca nu ajung sa ajuneze sau sa posteasca. incep sa se deschida. Important este sa vada ca fiul sau fiica lor sporeste.
Tinerii: Ce sfat dati celor care cred ca e mai bine sa se roage acasa decat la biserica? Sa zicem ca i-ar sminti preotul paroh, ca ar avea o cearta sau o neintelegere.
PS Vasile: Niciodata nu este bine ca o nemultumire si o neintelegere chiar cu persoana preotului sa te blocheze, sa te opreasca sa mergi la biserica. Viata duhovniceasca consta tocmai in depasirea neajunsurilor, a nemultumirilor si biruirea lor. Exista iertare, exista uitare a situatiilor care nu au convenit la un moment dat si trebuie sa existe mereu o deschidere. Mantuitorul ne cere sa-i iubim chiar pe vrajmasii nostri. Niciodata un conflict cu preotul sau cu altcineva nu trebuie sa fie de durata.
Tinerii: Ce parere aveti despre Oastea Domnului?
PS Vasile: Oastea Domnului a fost o incercare de a activa viata duhovniceasca, viata spirituala. A creat insa inca de la inceput si o stare de tensiune in Biserica, pentru ca viata duhovniceasca a fost structurata pe parohii care functioneaza ca si o familie, deci comunitati liturgice, iar Oastea Domnului era formata din credinciosi care nu mai fac parte din aceeasi parohie. Prin scoaterea credinciosilor din viata liturgica, legata de parohie, s’au creat o serie de neajunsuri. Cele mai mari neajunsuri sunt legate si de faptul ca unii oameni, daca nu au indrumatori suficient de orientati in viata duhovniceasca, pot sa stimuleze mandria, sa creada ca sunt mai credinciosi mai buni decat fratii lor. in felul acesta e aproape de o mentalitate, de o gandire sectara. Oastea Domnului poate sa implineasca multe, si a implinit si pana acum, oriunde s’a pastrat in duhul Ortodoxiei, au tinut legatura cu Biserica, au participat la Sfanta Liturghie. Recent am fost la adunarea Oastei Domnului la Bistrita. Au venit din mai multe orase mari si din afara eparhiei la Sfanta Liturghie. Dupa aceea au continuat cu activitatile specifice lor, meditatii, cantari, rostire de poezii. Ei se simt foarte bine in trairea aceasta. Unii desigur ca nu pot sa-i inteleaga, dar se pastreaza in legatura cu Biserica prin Sfanta impartasanie. Ei ajung sa fie utili si folositori Bisericii. Sunt, mai ales acum, o seama de activitati sociale care necesita voluntariat. Ei sunt bine organizati si ofera disponibilitate pentru astfel de activitati. La noi, teoretic, viata sociala este tot atat de bine organizata, insa practic, comitetele parohiale nu prea functioneaza. Mai ales in vremurile noastre sunt multi saraci si parasiti, bolnavi, batrani neajutorati care ar avea nevoie de atentie sporita din partea intregii colectivitati parohiale. Ori, daca parohia nu se implica suficient, Oastea Domnului incearca sa fie mai receptiva, mai disponibila pentru astfel de activitati.
Tinerii: Cand stim si de unde putem afla daca alegerea noastra e buna si e calea pe care Dumnezeu vrea sa o alegem, sau daca e rea si nu alegem ceea ce este bun? Are rol duhovnicul si Biserica in acesta alegere, adica sa ne indrume spre o alegere?
PS Vasile: Sigur ca da. Vointa lui Dumnezeu este foarte clar exprimata prin porunci si fiecare om are de la Dumnezeu un dar, un talent, pe care ajunge sa si-l cunoasca, sa-l recunoasca. Pentru toti problema este de a se incadra cat mai mult in poruncile lui Dumnezeu. Nevoia de a cunoaste, nevoia de a munci, il ajuta pe om sa progreseze, sa adanceasca mai mult trairea in poruncile lui Dumnezeu. Apare mereu asocierea intre vointa de a te implini, pe de o parte, si necesitatea de a te incadra in poruncile lui Dumnezeu pe de alta parte. Trebuie sa incerci sa ajungi la un echilibru, la o bucurie in viata.
Tinerii: Parintele Ica spunea ca voia lui Dumnezeu este sa ne taiem voia. Este intotdeauna adevarat lucrul acesta?
PS Vasile: Da, este un fel de a spune. Atunci cand voia noastra depaseste cadrul poruncilor lui Dumnezeu, El vrea sa ne ajute sa ne-o taiem. Altfel viata noastra ar lua-o pe cai care nu mai sunt ziditoare.

[ interviu preluat din cartea „Iisus Hristos, Arhiereul Cel vesnic tanar” Duhovnici vorbind tinerilor, Ed. Renasterea, Cluj-napoca, 2005, pp. 100-114]

[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

 

www.ignus.ro