ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 


 

Episcopul Vasile Somesanul

Dialog intre PS Vasile si Parintele Teofil Paraian
[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

Convorbire realizata si inregistrata de Parintele Teofil, Cluj-Napoca, 28.03.2002, publicata in cartea „Amintiri despre duhovnicii pe care i-am cunoscut”, Editura Teognost.

Parintele Teofil – Sunteti duhovnic de mai multa vreme, poate de vreo 20 de ani, si sigur ca ati intilnit multe situatii in viata credinciosilor citi s-au prezentat in fata Prea Sfintiei Voastre. Ce credeti ca trebuie sa stie sau sa aiba in vedere un indrumator de suflete si unul care ar avea si rostul de a schimba ceva in viata credinciosilor, nu numai prin oficierea Tainei Spovedaniei, ci si prin indrumarea pe care o asteapta credinciosii si pe care am putea noi sa o dam poate chiar si acolo unde nu e asteptata in mod special, dar ar putea avea totusi o eficienta?
P.S. Vasile – Din experienta pe care am acumulat-o ca duhovnic pe parcursul a mai bine de 20 de ani, pentru ca am avut sansa sa fiu numit preot slujitor la o parohie de oras cu un numar imens de credinciosi – si vezi ca oamenii vin la preot mai ales atunci cind au probleme, neimpliniri, dureri, ispite, incercari si bineinteles ca in perioada Postului mai ales vin si credinciosii care doresc sa se curateasca sufleteste pentru sarbatori, Invierea Domnului, Nasterea Domnului, in Postul Sfintei Marii –, deci din experienta pe care am acumulat-o in timpul acesta as putea sa va spun ca am cautat nu numai sa inventariez pacatele celor care veneau sa se marturiseasca, ci am cautat sa le trezesc responsabilitatea pentru pacate si mai ales sa-i conving ca trebuie sa faca ceva in domeniul spiritual, pentru a le depasi, si in primul rind am cautat sa-i introduc in rugaciune. Nu am dat niciodata canoane grele, in sensul de-a da foarte multe acatiste sau rinduieli de rugaciune, ci am cautat sa-i conving pe oameni sa aiba o rinduiala de rugaciune potrivita cu timpul de care dispun si, pe linga rugaciune, am dat ca si canon citirea zilnica din Noul Testament si mai ales dintr-una din Evanghelii, de obicei din Evanghelia dupa Ioan, iar dupa recitirea de 2-3 ori a Evangheliei – le-am recomandat cite un capitol pe zi – sa treaca dupa aceea la celelalte carti ale Noului Testament. Acolo unde a fost cazul bineinteles ca am recomandat sa se faca si milostenie, sa fie ajutate diferite familii sau persoane in nevoi. Si am considerat ca cel mai potrivit lucru pentru a iesi dintr-o stare sufleteasca nedorita este de a-l implica pe credincios in viata duhovniceasca.
Parintele Teofil – Deci participarea la Sfintele Slujbe ale Bisericii, in special la Sfinta Liturghie.
P.S. Vasile – Da, la Sfintele Slujbe, la Sfinta Liturghie si rugaciunea personala.
Parintele Teofil – Asta e foarte bine, pentru ca oamenii care nu merg la biserica, in general, sunt razletiti, sunt instrainati.
P.S. Vasile – Se racesc.
Parintele Teofil – Prezenta la biserica este o dovada ca omul vrea sa faca si mai mult decit face, ori neparticiparea la Sfintele Slujbe inseamna ca nu-i hotarit pentru bine. Adica el ar vrea sa i se faca bine, sa ajunga la bine, dar nu prin participarea lui spre bine.
P.S. Vasile – Multe din situatiile pe care le-am cunoscut, deci credinciosii care veneau cu diferite probleme invocau mereu multele probleme, serviciile si programul incarcat pe care-l are omul in viata cotidiana a orasului, dar, sigur, si ei trebuiau sa recunoasca ca atunci cind doresti exista intotdeauna disponibilitate si pentru Sfinta Biserica.
Parintele Teofil – Gasesti timp si pentru Dumnezeu. Ati avut in vedere situatiile concrete ale oamenilor si nu ati cerut lucruri pe care nu le pot ei implini, adica ceea ce ni se recomanda tuturor.
P.S. Vasile – Ceea ce am cautat in primul rind a fost sa-l apropii pe credincios de o viata practicanta. Deci sa-l apropii de Biserica, de Sfintele Slujbe, deci de un program duhovnicesc personal, care foarte usor poate fi neglijat pentru ca sunt foarte multe tentatii in ziua de astazi.
Parintele Teofil – Mai bine se uita omul la televizor decit sa faca o rugaciune.
P.S. Vasile – Da, diferite distractii pe care le ofera orasul, care ii atrag mai ales pe tineri. E greu de inteles cum copiii de la scoala, din ciclul inferior, deci din clasa a 5-a sau a 6-a, sunt atrasi de discoteca, sa scape de sub controlul parintilor.
Parintele Teofil – Da, si la temelia vietii e tineretea. Fericitul Augustin spunea ca „tatal omului mare e copilul”, in sensul ca de copilarie, de tinerete nu se poate face abstractie niciodata. Le duci pe toate in viata ta, in fiinta ta pina la sfirsitul vietii pamintesti.
P.S. Vasile – Mai ales pe tineri am incercat sa-i constientizez de faptul ca pacatul, chiar daca nu este mare, el lucreaza in timp asupra vietii, asupra personalitatii sale si de aceea e bine sa se incadreze intr-o viata cit mai ordonata, intr-o viata disciplinata, care sa-l canalizeze mai mult spre studiu, spre munca, munca de orice fel.
Parintele Teofil – Sunteti de acord si cu sportul la oras?
P.S. Vasile – Fara indoiala. Orice activitate care te poate sustrage de la pierderea timpului e utila.
Parintele Teofil – Pentru ca si sportul este o angajare si este si o folosire a energiilor.
P.S. Vasile – Viata duhovniceasca e asemanatoare cu efortul pe care trebuie sa-l depuna un sportiv pentru dobindirea performantelor.
Parintele Teofil – In ceea ce priveste Postul, sunteti de acord ca e bine si tinerii sa posteasca, sa stie de o rinduiala a Postului?
P.S. Vasile – Postul este un exercitiu duhovnicesc foarte folositor si cei care ajung sa dobindeasca practica si experienta Postului sunt oameni care ajung sa se foloseasca foarte mult in viata lor duhovniceasca. Dar poate ca nu am fost foarte, foarte riguros, asa cum sunt, bunaoara, parintii din Moldova, duhovnicii din Moldova. Am tinut cont si de anumite situatii mai speciale. Multi dintre tinerii pe care i-am spovedit erau elevi de liceu sau studenti care erau veniti la Cluj, deci nu mai erau cu familiile lor. Nu mai aveau conditiile propriu-zise, si-atuncea, bineinteles, am fost mai ingaduitor.
Parintele Teofil – Da. La fel si eu.
P.S. Vasile – Cel mult o zi de post. Pentru ei chiar hrana pe care o au e o hrana austera, deci se incadreaza in rigorile Postului, chiar daca mai exista o bucatica de carne. De asemenea, cu persoanele care aveau probleme speciale. Insa disciplina Postului e foarte folositoare si importanta pentru viata duhovniceasca si de asemenea pentru persoanele care au tot felul de probleme in viata de familie, in relatiile de serviciu, in societate. Apar fel de fel de probleme, mai ales la orase, de aceea postul, rugaciunea, participarea la Sfinta Liturghie erau intotdeauna indrumarile pe care le dadeam.
Parintele Teofil – Acestea sunt chestiuni de prim ordin. Daca cineva nu face putinul acesta, sa se roage dimineata si seara si la masa si sa mearga la biserica si sa citeasca ceva din Noul Testament, nu stiu ce ar face de fapt pentru Dumnezeu. Pentru ca sunt multi care cred ca sunt in numarul credinciosilor si duc totusi o viata de necredinciosi, Il neglijeaza pe Dumnezeu. Ori, lucrul acesta se vede numai atunci cind omul e pus in fata unor situatii. Daca-l intrebi: Crezi in Dumnezeu?, zice: „Da”. Si daca-l intrebi: Mergi la biserica?, zice: „Nu”. Si-atuncea inseamna ca nu crede daca-L poate neglija pe Dumnezeu. Sunt niste lucruri care trebuie totusi puse in atentia oamenilor. Cred ca le-ati avut in vedere.
P.S. Vasile – Fara indoiala. Avind si ascultarea de preot slujitor la parohia la care am functionat timp de 14 ani, n-am fost implicat in problemele administrative. Eram foarte disponibil. Cu ajutorul lui Dumnezeu am slujit zilnic Sfinta Liturghie si Vecernia, si mare parte a timpului dintre slujbe era consacrat pentru primirea credinciosilor. Cei mai multi veneau pentru spovedanie, iar altii veneau si cu necazurile si cu greutatile vietii. Trebuia sa-i asculti, sa-i indrumi, sa-i incurajezi.
Parintele Teofil – Ati studiat ceva anume pentru situatia de duhovnic?
P.S. Vasile – Sa va spun un lucru pe care l-am marturisit de mai multe ori. Cind m-am dus la Teologie si pe parcursul facultatii, eram dornic sa cunosc, sa citesc. Dar dupa ce am ajuns la parohie eram implicat de dimineata pina noaptea in activitate. Si predicile mi le faceam noaptea. Deci am ramas tare in urma cu studiul personal. Bineinteles ca am avut cartile Spovedania, si Pocainta ale Parintelui Ilarion Felea, a Parintelui Vintilescu, am avut si Canoanele Sfintilor.
Parintele Teofil – V-ati orientat dupa canoane?
P.S. Vasile – Da, dar nu le-am aplicat intotdeauna exact. Cel mai mult insa am invatat din relatia directa cu credinciosii care, cind vin la preot, spun ce au pe suflet. Bineinteles ca aveam si eu indrumator, un sfatuitor. Mereu il pomenesc pe Parintele Protopop Romul Popa, un preot venerabil, cu studii de Teologie si de Drept, cu o viata duhovniceasca imbunatatita. Apoi Parintele Ioan Buiu la care m-am spovedit ani de zile cit a trait, un preot pretuit pentru conduita pe care o avea – Dumnezeu sa-l odihneasca, a trait 91 de ani. Parintele Aciu Simion, care a slujit la Catedrala, Prea Sfintitul Iustinian.
Am fost chemat duhovnic la Seminar inca din primul an de preotie. Deci in mod regulat, in prima si ultima saptamina din Posturile Sfintelor Pasti si ale Nasterii Domnului veneam la Seminar si ascultam spovedaniile elevilor. Dupa aceea am fost numit si duhovnic asistent la reinfiintata Facultate de Teologie din Cluj si aici am functionat un an universitar, pina cind am fost numit staret la Manastirea Nicula. Din activitatea pe care am avut-o mereu am avut tangenta cu mase mari de credinciosi.
Parintele Teofil – L-ati cunoscut cumva si pe Parintele Miron Mihailescu de la Ocna Sibiului?
P.S. Vasile – Nu.
Parintele Teofil – Credeam ca l-ati cunoscut in anii de studentie. A fost un parinte foarte ostenitor pentru viata spirituala. A slujit foarte mult Sfinta Liturghie si mai ales in ultimii ani ai vietii lui, cam vreo 30 cred, aproape zilnic a slujit in Ocna Sibiului.
P.S. Vasile – Nu l-am cunoscut direct. Dar ne mai cunoastem prin ucenici. Era de-acolo o profesoara din Sibiu, Victoria Capra. Tare, tare rivnitoare, tare silitoare. Ea era fiica duhovniceasca a Parintelui Mihailescu.
Parintele Teofil
– Mie ceea ce mi se pare intr-un fel si curios e faptul ca multi dintre duhovnici sau fiecare dintre duhovnici parca are conceptia lui speciala in raport cu lucrarea duhovniceasca. De exemplu, Parintele Serafim de la noi de la manastire, Parintele Serafim Popescu, a fost un om foarte larg la suflet. Un om de care s-au bucurat oamenii, un om cu inima de parinte, de frate, de prieten, un om invaluitor, un om revarsator. El nu tinea seama de canoane, de indrumari de felul acesta. Cum ii venea lui, asa te chivernisea. Si era totdeauna cu indemnul: „Fa ce-ti ajuta Dumnezeu. Fa ce poti”. Avea dorinta de-a te ridica, de a-ti da constiinta apropierii de Dumnezeu. De exemplu, spunea: „Fruntea sus! Mergem inainte”; „Dumnezeu n-are pe nimenea de pierdut”, asa, niste ginduri care mi-au ramas. Mie mi-a spus: „Sa te depasesti si sa te daruiesti”. Sau zicea ca „Crestinismul ii viata, nu-i ghiata”. Era foarte odihnitor Parintele. Nu a fost un om care sa tina la canoane. Niciodata nu l-am auzit zicind: Sfintul cutare zice ca atitia ani nu trebuie sa se impartaseasca cineva daca a facut un pacat oarecare. Totdeauna era gata sa te ajute. Acuma eu sunt de fapt undeva intre el si Parintele Arsenie. Parintele Arsenie era un om hotarit. El n-a lucrat mult ca duhovnic, doar pina in ’59 si mai ales in ultimii ani de activitate la Prislop nu s-a mai raportat la credinciosii care il cautau, pentru ca era urmarit de Securitate si, fiind urmarit de Securitate, si-a gasit niste situatii ca sa nu fie urmarit si n-a mai activat asa cum a activat, de exemplu, la Simbata pina in ’48. In ’48 s-a mutat la Manastirea Prislop. Si, zic eu, ca el a avut un stil al lui de lucru. Spre deosebire de Parintele Serafim, care era un om cu revarsare de suflet, cu caldura de inima, era un om care dorea sa te ajute, sa te ridice, participa cumva cu tine la toate, si niciodata nu l-am auzit zicind ca atitia ani trebuie sa stai fara sa te impartasesti. Deci locul meu e undeva intre ei. Eu sunt hotarit pentru schimbarea omului, pentru binele omului, si nu cred ca un om care a venit la spovedit deja este un om cistigat pentru Dumnezeu. Pentru ca vin unii si din alte motive decit cele duhovnicesti. Toti oamenii care-s de buna credinta pot avea un folos, in intelesul ca daca vine la tine si ii dai o indrumare si tine seama de ea, poate sa mai vina si alta data sa-i mai dai si alta indrumare, spre deosebire de unii care vin intimplator si care, dupa aceea, n-au nici o legatura cu tine. Adica eu personal asta as vrea: sa-l vad pe om schimbat, sa-l vad hotarit pentru bine, doritor de bine, sa doreasca sa realizeze mai mult. Adica sa nu se gindeasca ca daca a venit la duhovnic gata, ii rezolvat si de-acuma incolo poate sa faca ce crede el ca trebuie facut, ca mai vine o data si tot aia va fi, o sa fie dezlegat, si o sa fie numarat la ai buni, chiar si daca nu e bun.
P.S. Vasile – Oamenii sunt destul de schimbatori si imprejurarile vietii ii pun in fata mai multor situatii, si cind isi dau seama ca nu au luat atitudinea cea mai potrivita in anumite situatii, bineinteles, se considera vinovati si atunci apeleaza mai ales la duhovnic. Asa, din ce mi-ati spus, si eu ma simt mult mai apropiat de metoda Parintelui Serafim Popescu, pentru ca si eu, cit mi-a stat in putere, am cautat sa-i incurajez pe oameni si sa-i fac sa uite tot ce a fost nepotrivit in viata lor si sa abordeze cu incredere si cu curaj o viata mai curata, mai ziditoare, folositoare pentru ei si pentru semenii lor. Sigur ca in situatiile deosebite, de exemplu, o saptamina sau mai bine inainte de Sfintele Pasti cind vin la spovedit sute de oameni care anume vin ca sa poata sa fie impartasiti, sigur ca nu mai ai posibilitatea sa stai prea mult sa-i asculti. Si-atunci, prin intrebarile pe care le-am pus intotdeauna, am cautat sa-i aduc mai aproape de ceea ce cred ei ca au mai greu pe suflet – cu incercarile, cu caderile, cu ispitele pe care le-au avut – si in situatiile acestea poate ca am dat mai usor dezlegarea acolo unde nu au fost probleme deosebite. Dar, totusi, sunt foarte multi credinciosi si poate mai mult tineri care pastreaza legatura cu preotul duhovnic. Si simt nevoia ca orice hotarire, de care depinde evolutia lor, sa o ia cu sfatul duhovnicului.
Parintele Teofil – Ce le spuneti celor care va intreaba, de pilda: „Ce sa fac, Parinte, sa ma calugaresc sau sa ma casatoresc?”.
P.S. Vasile – M-am intilnit cu situatii de genul acesta si intotdeauna le-am zis sa faca ce vor. Si am avut asa un cuvint pe care unii l-au apreciat, si am zis: Cei care sunt orientati spre ascultare e bine sa se casatoreasca. Iar cei care sunt firi mai nestapinite, pot sa se calugareasca.
Parintele Teofil – Calugaru-i cum e omul care se face calugar, in majoritatea cazurilor.
P.S. Vasile – Oamenii sunt foarte, foarte diferiti, si trebuie sa fie o mare personalitate duhovniceasca care sa poata sa-i aduca la un numitor comun acceptabil, ca ei sa poata sa se accepte unii pe altii.
Parintele Teofil – Parintele Arsenie, cindva, a scris intr-o scrisoare adresata Parintelui Grovu – un consilier de la Sibiu – cind se punea problema intoarcerii Parintelui de la Prislop la Simbata – el si-a dorit sa ramina la Prislop si l-a rugat pe Mitropolitul sa-l lase in continuare la Prislop, desi cazuse Prislopul ca arondare in Eparhia Aradului – si i-a scris Parintelui Grovu rugindu-l sa intervina la Mitropolit sa-l lase acolo, si isi exprima regretul ca oamenii sunt tot oameni. Adica, ca si cind ar fi zis: n-am realizat nimic cu oamenii pe care i-am luat in seama si pe care am vrut sa-i ajut.
P.S. Vasile – Sunt diferite experiente de care, uneori, sigur ca esti intristat de anumite evolutii. Alteori, participi si te bucura evolutia pozitiva a ucenicilor, a celor pe care i-ai avut aproape.
Parintele Teofil – Eu ma bucur totdeauna cind imi spun oamenii ca se spovedesc la Prea Sfintia Voastra. Zic: O, esti in miini bune! Atunci nu mai am ce zice eu.
P.S. Vasile – Mila Domnului!
Parintele Teofil – Conteaza lucrul acesta: sa stii ca esti in miinile cuiva care te poate ajuta, te poate modela, te poate daltui daca e nevoie de o interventie mai hotarita, ca il ai pe cineva care are o conceptie superioara, adica nu trag in cumpana la el niste ziceri sau niste atitudini ale unora, de exemplu ca te-ai dus la o ghicitoare, la o descintatoare, stie ca trebuie sa stai 6 ani sa nu te impartasesti, sau niste lucruri de felul acesta.
P.S. Vasile – Eu, cit am putut, am cautat sa nu ii las pe oameni sa se blocheze in anumite situatii care nu le erau de folos. Si i-am indemnat sa iasa cit mai repede din situatiile acestea. Si in ce priveste ucenicii, sigur ca sunt situatii in care au nevoie de cineva cu putere mai mare care sa-i ajute sa depaseasca anumite incercari. Si-atunci, sigur, i-am orientat spre duhovnici renumiti, spre Sfintia Voastra, i-am indemnat si la Parintele Arsenie Papacioc pe unii dintre ucenicii mei. Sau atunci cind ei veneau sa-mi ceara dezlegare sa se spovedeasca la alti duhovnici eu niciodata nu m-am impotrivit, pentru ca fiecare duhovnic poate sa-i deschida o directie spirituala, sa-i dea un impuls nou celui care doreste aceasta. Si cind au revenit la mine la spovedanie, iarasi i-am primit foarte natural, firesc. Deci niciodata nu m-am impotrivit la schimbarea duhovnicului atunci cind aceasta nu se face cind vrea sa ascunda ceva de unul sau de altul. Din contra, m-am bucurat ca apelau la alti duhovnici. Bineinteles ca-mi spuneau la cine merg si eu il consider un cistig. Un cistig atunci cind alt duhovnic poate sa-ti deschida o alta cale de nevointa, de lupta duhovniceasca.
Parintele Teofil – Eu cred ca lucrul cel mai de capetenie cind e vorba de a fi duhovnic, rinduit de Biserica pentru asta, este sa ai inima de parinte, inima de frate, inima de prieten. Sa participi la viata omului. Si bineinteles sa ii spui ceea ce trebuie el sa stie pentru ca, in multe cazuri, oamenii se cred buni fara sa fie, se cred credinciosi fara sa duca o viata de credinciosi, cred ca au facut destul fara sa fi facut ceva. Dar faptul ca nu L-au tagaduit pe Dumnezeu cu cuvintul nu inseamna ca de fapt omul are o legatura cu Dumnezeu.
P.S. Vasile – Cit mi-a stat in putere am incercat pe cei care au venit la mine sa le pun in atentie importanta patrunderii in cunoasterea Sfintelor Evanghelii. Si i-am indemnat staruitor sa citeasca zilnic macar cite un capitol dintr-una dintre Evanghelii, pentru ca sa vada cum gindeste Mintuitorul, cum actioneaza El, cum se comporta cei care vin la Mintuitorul, pentru ca din cuprinsul Sfintelor Evanghelii Il avem aievea pe Hristos Care ne transmite puterea Lui, dragostea Lui, si bineinteles ca cel care reuseste sa se apropie de Hristos are deja o viata imbunatatita.
Parintele Teofil – E cistigat.
P.S. Vasile – E protejat, e ocrotit. Parinte Teofil, m-am confruntat cu o situatie care ma urmareste mereu. Inainte de Taina Sfintei Cununii, tinerii vin sa se marturiseasca. Si cum tinerii pe care i-am marturisit nu se spovedisera inainte, sigur ca n-am pus intrebari, am incercat sa le spun eu ceva inainte de a-i intreba ceva mai concret. Si le vorbeam despre frumusetea vietii de familie. Si la un moment dat tinara ma intreaba: „Parinte, sunteti casatorit?”. Se vede ca saraca avea deja o alta conceptie despre casatorie, decit cea pe care i-o relatam eu. Si situatia asta m-a urmarit mult timp.
Parintele Teofil – Asta nu inseamna ca trebuie neaparat sa fi casatorit ca sa le spui oamenilor ce au de facut in casatorie. Insa, totusi conteaza. Un preot casatorit stie si ce se poate realiza, si ce nu se poate realiza. Eu le spun de multe ori la oameni ca programele acestea care-s facute cu joia, cu martea, cu nu stiu ce, is facute de oameni necasatoriti. Oamenii casatoriti stiu ca pentru ei nu exista joi si marti si nu stiu ce, ci exista zile in care sunt mai apropiati si exista zile in care pot sa fie si mai putin apropiati. Dar cineva care face niste programe fara sa fie angajat intr-o viata de felul acesta nu poate sa-si dea seama.
La noi la manastire era un parinte consilier, casatorit, si Parintele Arsenie Boca insista pentru o viata dintr-aceasta rigorista, si zicea parintele consilier catre Parintele Arsenie: „Nu te baga in treburi din acestea ca nu stii cum e”. Si zicea: „Astea sunt lucruri care nu se pot programa”. Si atunci m-am gindit ca poate ca noi, nu atit eu, pentru ca eu nu ma bag in chestiuni de intimitate, dar sunt atitia Parinti care mereu pedaleaza pe niste programe din acestea, pe care nu stiu daca ei, casatoriti fiind, le-ar fi putut tine.
P.S. Vasile – Da, aici nici eu n-am cautat sa-i ispitesc pe cei care veneau la spovedanie. Bineinteles ca ei isi spun problemele care ii nelinistesc sau ii deranjeaza, si apoi, mereu, sfatul pe care l-am dat a fost sa nu se refuze atunci cind e o pornire puternica din partea unuia dintre ei pentru ca sa nu ajunga sa se instraineze. Pentru ca se intimpla ca din motive de pietate unul dintre soti il refuza pe celalalt si-atuncea celalalt, fiind probabil mai neimplinit in privinta aceasta, ajunge sa calce fidelitatea conjugala, care este un pacat mult mai mare.
Parintele Teofil – Parintele Arsenie a zis odata, fiind si eu de fata, la Draganescu, unde picta, eram cu inca trei preoti casatoriti, a zis: „Ma, nici refuzul, nici abuzul”. Da’ nu l-am intrebat, atuncea ar fi trebuit sa intervin eu si sa zic: Da parinte, cind e abuzul? Ca refuzul stim cind e. El vorbea asa sententios. Mi-a placut cum a zis.
P.S. Vasile – In privinta asta ar putea fi considerat abuz o situatie cind unul dintre soti e obosit, e indispus, si atuncea celalalt e solicitant, insistent.
Parintele Teofil – Se intimpla de multe ori sa fie si temperamente diferite. Oamenii se aduna fara sa stie ce urmeaza pentru fiecare. Si in cazul acesta e mai greu de dat o reteta.
P.S. Vasile – Parinte Teofil, ca duhovnic, ati avut multe bucurii?
Parintele Teofil – Da.
P.S. Vasile – Dintre toate bucuriile pe care le-ati avut, spuneti-mi asa una mai deosebita.
Parintele Teofil – Toate bucuriile is deosebite de fapt.
P.S. Vasile – Sunt ca florile.
Parintele Teofil – Da. Eu ma bucur totdeauna cind vad un om hotarit pentru bine. Chiar daca nu poate face cit ma gindesc eu ca trebuie sa faca, da’ daca-l vad hotarit pentru cele bune, is bucuros.
Sunt unele legaturi pe care le am de la spovedanie cu anumiti oameni care s-au simtit invaluiti de cit pot eu oferi. De fapt, eu sunt un om mai mult rational decit sentimental, da’ oricum am cautat sa fiu apropiat, sa fiu parinte, sa fiu revarsator – cit am putut eu fata de oameni – si asta i-a angajat pe unii fata de mine. Eu dau slava lui Dumnezeu, pentru ca nu pot sa zic ca am facut ceva deosebit ca sa-i cistig pentru Dumnezeu in primul rind, si bineinteles si pentru mine, ca daca ii cistig pentru mine e nadejde ca i-am cistigat si pentru Dumnezeu. Si daca nu i-am cistigat si pentru mine nu-i sigur ca is cistigati pentru Dumnezeu.
Insa ceea ce am constat eu in mod special este ca oamenii actioneaza si in viata spirituala pe baza structurii lor. Cum i-o lasat Dumnezeu asa sunt si asa actioneaza, asa activeaza. Fiecare cu capacitatea lui. Sunt oameni care parca is lasati de Dumnezeu sa fie oameni buni; sunt altii care au piedici mari ca sa se imbunatateasca macar la masura celor care nu fac un efort ca sa fie buni. Pe toti ii inteleg la masurile lor.
P.S. Vasile – Eu, intre marile bucurii pe care le-am avut ca preot slujitor la parohie, unde am spus ca era o imensitate de lume – sigur ca n-ajungeai sa-i cunosti personal si direct pe marea majoritate dintre credinciosi, cu toate ca biserica era mereu plina, la spovedanie erau zilnic multi credinciosi – dar, mergind pe strada vedeai chipuri de oameni pe care nu-i cunosteam, dar care-ti zimbeau. Si vazind mereu asa si zilnic avind astfel de intersectari, acestea imi dadeau o mare bucurie, o siguranta, o liniste sufleteasca.
Parintele Teofil – De multe ori zimbetul omului e zimbetul lui Dumnezeu. Sfinta Tereza de Lizieux e prezentata intr-o carte ca „Zimbetul lui Dumnezeu”. Dumnezeu ne zimbeste prin oamenii care ne zimbesc.
Ioan Ginsca – Prea Sfintite Parinte, pina unde te poate ajuta duhovnicul in ceea ce priveste fondul ereditar, in ceea ce priveste negativele pe care le aduci, cum zice Parintele Teofil, „din strafunduri de existenta”.
P.S. Vasile – Parintele Teofil a spus foarte adevarat ca sunt oameni care foarte usor sunt buni, iar unii oameni, care poate pe tot parcursul vietii lor trebuie sa faca eforturi pentru a fi buni. Bineinteles, cei care sunt dispusi din fire sa faca lucruri bune sunt oameni care au o ereditate favorabila, o ereditate normala. Ceilalti, cine stie, pe parcursul devenirii lor pe linia ereditara parintii lor au avut anumite vicii care s-au transmis si care ii fac sa sufere. Dar, in orice situatie, fiecare om e daruit de Dumnezeu cu ratiune, intr-o masura sau alta, si cu vointa libera. Si fiecare om are in adincul fiintei lui dorinta de bine. Si atunci, asa cum iti doresti tie binele trebuie sa-i doresti binele si semenului tau. Si cind esti pus in ispita de-a te vatama fie pe tine, fie faptele tale, fie pe semenul tau, aicea dispui de libertatea vointei. Si atita timp cit esti in starea de a-ti manifesta vointa, esti responsabil.
Deci unii se lupta din greu ca sa depaseasca imboldul spre rau. Altii nu se lupta. Si daca nu te lupti cazi, iar daca te lupti te poti duce inainte, poti sa depasesti momentul de criza. Apar momente de criza. Daca te mobilizezi si pregatirea duhovniceasca te indeamna spre rugaciune, si recomand mai ales rugaciunile scurte, foarte scurte: „Doamne, ajuta-mi; Doamne, nu ma lasa”; „Prea Sfinta Marie, ajuta-ma”; „Sfintilor Ingeri, ajutati-ma”, rugaciuni scurte prin care invoci ajutorul unei puteri spirituale si care te ajuta sa depasesti momentul de criza. Dupa aceea lucrurile incep sa devina obisnuinta si dintr-un om cu inclinatii accentuate spre rau poate sa devina un om liber, un om linistit, un om multumit.
I. G. – Deci firea poate fi totusi disciplinata.
P.S. Vasile – Da.
Parintele Teofil – Eram la Teologie, dupa ce m-am dus la manastire, nu mai stiu in ce an, si era si Parintele Dumitru Calugar, profesorul, de fata si s-au discutat mai multe lucruri, si intre altele am zis eu: „Oare prin ce osteneli a ajuns Prea Sfintitul Teodor Scorobet la linistea, la calmul pe care il avea, la asezarea sufleteasca pe care a avut-o?”. Si zice Parintele Calugar: „Prin osteneala lui Dumnezeu, ca asa l-a lasat Dumnezeu”. Mie mi-a placut foarte mult.
Odata mergeam de la Ocna Sibiului acasa la ai mei si m-a luat cineva cu caruta. Si zice o femeie catre mine: „Parinte, eu sa stiti ca am gura rea ca mama si inima buna ca tata”. Se vedea pe ea sinteza parintilor.
I. G. – Prea Sfintite Parinte, la ce sfint aveti evlavie mai mare si dintre rugaciuni care va sunt mai apropiate, mai dragi, asupra carora staruiti mai mult?
Parintele Teofil – Asta ma intereseaza si pe mine.
P.S. Vasile – Ma simt foarte apropiat de Sfintul Vasile cel Mare.
Parintele Teofil – Pentru ca-i purtati numele?
P.S. Vasile – Si pentru ca-i port numele.
De cind am inceput sa ma cunosc, deci de cind eram elev la scoala profesionala, am fost foarte sensibil fata de suferinta in mai multe forme in care o vedeam. Si atuncea prima dorinta pe care am avut-o a fost sa devin medic. La scoala sigur ca am facut fata, am avut note mari la toate disciplinele si profesorii de biologie, chimie, anatomie si fizica ma incurajau sa merg la Medicina. Am si dat admitere la Medicina. Dar o bucurie, sau o revelatie pe care am avut-o odata la Manastirea Cozia mi-a descoperit o alta dimensiune a vietii decit cea pe care o cunosteam pina atunci.
I.G. – Ce s-a intimplat la Cozia?
P.S. Vasile – Eram in penultimul an de liceu si profesoara de chimie obisnuia sa faca excursii. Asta era in 1968-69. Practic a fost prima manastire pe care am vazut-o.
Eu urmam liceul seral, veneam dintr-un mediu muncitoresc care m-a ajutat foarte mult in ceea ce priveste formarea. Era asa o disciplina, si nu era una impusa, ci o disciplina prin traditie, care te facea sa ai simtul datoriei, sa ai responsabilitate fata de munca ta. Perioada asta era deja marcata de propaganda ideologica ce nu se prea potrivea cu realitatea si deja aparusera niste tensiuni in mediul acesta muncitoresc.
Si la Cozia, ca sa revin, era spre seara, intimplator am vazut o portita care dadea spre Olt. Acolo, singur, cit am stat, vreo 10 minute, un sfert de ora, mi s-a revelat o lume complet diferita de lumea pe care o cunosteam eu pina atuncea. Si asta mi-a dat de gindit. Nu eram dotat cu voce ca sa fac fata la examenul de admitere de la Teologie, examen care incepea cu muzica si care era proba eliminatorie.
Hotarirea mea era pentru medicina. Am dat admitere, dar n-am fost suficient de pregatit si n-am intrat.
Atuncea am luat legatura cu Parintele Romul Popa, pe care l-am numit „Batrinul meu” – era intr-adevar o prezenta venerabila – si dinsul s-a bucurat foarte mult pentru ca eu am fost primul clujean care m-am dus la Teologie. Deci pina la mine n-au mai fost clujeni nici la Seminar si nici la Facultatea de Teologie din Sibiu. Atunci mi-am dat seama ca pot sa fac si in Biserica ceea ce as fi dorit sa fac in medicina.
Si de aceea va spun ca Sfintul Vasile cel Mare intotdeauna mi-a deschis o directie practica de viata daruita. Si Parintele Profesor Bodogae, pe care l-am avut si ca indrumator la licenta, si ca profesor de bizantinologie, era un om care a accentuat si mai mult deschiderea spre filantropie. Si dupa primele cursuri pe care le-a avut cu noi, deja din anul II, dinsul propusese citeva titluri de teza de licenta, intre care si filantropia. Si dupa aceea, exprimindu-mi dorinta de a lucra intr-o cercetare de felul acesta, am ajuns la filantropia Parintilor capadocieni si pina la urma lucrarea mea de licenta a fost: Probleme sociale in scrierile Parintilor capadocieni, pe care am sustinut-o la catedra Parintelui Profesor Bodogae.
Dintre rugaciunile formulate si pastrate in Biserica, am o sensibilitate mai mare, o deschidere mai mare spre rugaciunile catre Maica Domnului. Si una dintre cele mai dragi rugaciuni este o rugaciune care se citeste la Pavecernita Mare si pe care o regasim si la Canonul Impartasaniei, „Nepatata, neintinata, fara prihana, Preacurata Fecioara...”.
Apoi, pe linga rinduiala zilnica de rugaciuni pe care o am si pe care, citeodata, ma straduiesc sa o pastrez, in timpul zilei si in drumuri obisnuiesc sa repet Troparele de umilinta pe care le simt foarte potrivite pentru starea mea sufleteasca.
I.G. – Prea Sfintite Parinte, in ceea ce priveste rugaciunile, ce le recomandati celor care sunt la serviciu de dimineata si pina seara?
P.S. Vasile – Sa va spun ceva. Cind m-am dus la Teologie, m-am dus si cu gindul ca preotul are timp sa citeasca, sa se cultive. Si poate ca atunci a fost perioada cind am citit cel mai mult, pentru ca dupa aceea n-am mai avut timp suficient pentru lectura si-am ramas mereu cu dorul lecturii. Dar ceea ce as vrea sa va spun este ca prin tot ceea ce am facut am raspuns intotdeauna solicitarilor credinciosilor si n-am facut ceea ce am vrut eu niciodata, ci am facut ceea ce a trebuit sa fac. Si nu am facut-o cu un duh de impotrivire sau de nemultumire, ci mi-am zis ca asta imi este datoria si indiferent la ce ora din zi si din noapte mi s-a cerut sa fac ceva, am facut, fara sa ma tulbur. Si bineinteles ca Dumnezeu m-a ajutat sa-mi pastrez si o rinduiala de rugaciune personala, chiar daca nu a fost foarte ampla aceasta rinduiala.
Ceea ce as vrea sa va mai spun este ca dupa 14 ani de activitate in parohie, cind mi s-a propus si am primit ascultarea sa ma duc la manastire, am zis: Ce bine, ca la manastire o sa am timp de reculegere si o sa pot sa recuperez ceea ce nu am putut sa fac in parohie. Si tin sa va spun ca dupa doi ani si jumatate cit am stat la manastire am ajuns la concluzia ca parohia a fost numai o recreatie fata de manastire. La manastire ma trezeam la ora cinci dimineata si ma culcam la ora unu, unu si jumatate. Sau in ajun de sarbatori timpul de odihna era si mai redus, pentru ca mai ales atuncea veneau mai multi credinciosi la spovedit si acela era timpul cind puteam sa ma ocup de ei.
In concluzie, le-as putea spune ca fiecare trebuie sa tina seama de specificul activitatii lui, ca au prioritate indatoririle de serviciu, sau scoala pentru cei care studiaza. Dar ca sa poti sa-ti implinesti indatoririle si ca sa poti sa ai multumire in urma a ceea ce faci, trebuie sa-ti pastrezi sanatatea – asta insemnind hrana la timp, odihna la timp, deci o disciplina de viata – si rugaciunea, care iti da suportul spiritual care te mentine in echilibru si in progres.
Parintele Teofil – Deci mai intii datoria, si dupa aceea bucuria!

[ © Editura Teognost; tehnoredactor: Sorin Tamasan ]

[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro