ignus - pagina parintelui ioan - arta & spiritualitate ortodoxa

MENIU

Pagina de start

 

 

 


 

Episcopul Vasile Somesanul

Lupta cu ispitele, drumul spre mantuire
[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

Faptul istoric si spiritual al Nasterii Domnului a ramas o continua revelatie ce ne cheama si ne imbie prin blandete si smerenie spre experienta personala a cunoasterii lui Dumnezeu Cel in Treime slavit. Nasterea Mantuitorului, prin lucrarea Sfantului Duh, din Sfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, a adus in lume lumina cunostintei, facandu-ne posibila cunoasterea adevarului, care ne trece de la moarte la viata, care ne face vii, si experienta personala a comuniunii cu Dumnezeu. Suntem chemati la deslusirea tainei cele din veac ascunse, la auzirea vestii minunate ca S’a nascut azi Mantuitor, Hristos Domnul, si nu mai putin de vederea impreuna cu ingerii, cu Magii si cu lumea intreaga, a Pruncului dumnezeiesc, venit la noi sa Se nasca, sa creasca si sa ne mantuiasca.
Venit in lume ca Soare al dreptatii, Mantuitorul ramane pentru noi lumina lina a Sfintei Slave a Tatalui ceresc, Care ni se imbie mereu pentru a-L primi in sufletele noastre, spre a ne mentine pe calea adevarului ce duce la viata. Pentru a ne mentine in viata trebuie sa pastram mereu cu vigilenta calea fara de care nu se poate merge, sa pastram adevarul ce ni s’a descoperit, fara de care nu putem cunoaste, sa pastram dorinta vie de viata, fara de care nu se poate trai. Pastrand calea, adevarul si viata ce ni s’au descoperit prin nasterea Mantuitorului, dobandim mantuirea, adica starea cea mai dorita, care inseamna libertatea fata de pacat si unirea cu Dumnezeu. Experienta de viata a oamenilor veacurilor multe, care piereau in umbra mortii, se schimba prin nasterea Mantuitorului Care nu numai ca ne descopera lumina cunostintei, ci ne face si posibila dobandirea mantuirii. „Colindul sfant si drag”, care generatii la rand a fost pentru sufletul romanesc cateheza si predica, facand din colindatori adevarati teologi, ne cere insistent si noua, mai ales in aceste vremuri de modernitate, sa facem din sufletele noastre un Betleem primitor, in care cu adevarat Hristos sa Se nasca, sa creasca si sa ne mantuiasca.
„Fara de Mine nu puteti face nimic”, ne spune Mantuitorul. Cine se indeparteaza de El sau cine il indeparteaza din viata sa ramane fara bucuria mantuirii. Pentru a-L pastra pe Hristos acum si in vesnicie trebuie sa biruim pacatul care, prin lucrarea lui, distruge si omoara in noi bucuria vietii duhovnicesti, bucuria vietii cu Hristos. Aici apare constientizarea pacatului si razboiul personal pe care trebuie sa-l ducem impotriva pacatului, aproape de Hristos si impreuna cu El, sub scutul Bisericii, din care putem iesi biruitori si fara de care nu este posibila mantuirea.
Pacatul este fapta savarsita cu mintea si cu vointa, prin care se calca poruncile lui Dumnezeu. Odata savarsit, el poate genera alte si alte pacate, aducand cu sine suferinta si tristete. in savarsirea pacatului sunt implicate, pe langa rautatea vointei, si intunecarea mintii si dorinta cea rea.
De-a lungul anilor, aprofundand invatatura Sfintelor Scripturi, marii traitori ai vietii cu Hristos au lamurit cauzele care duc la savarsirea pacatului si au elaborat strategia de lupta duhovniceasca pentru biruirea pacatului si pentru eliminarea efectelor pe care acesta le produce in viata omului. Savarsirea oricarui pacat este facuta posibila de ispita, sau de indemnul la pacat care, prin amagire, prin oferirea placerii, atrage vointa spre calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Ispita, la randul ei, este alimentata de firea omeneasca starnita de pofta rea, de indemnul diavolului si de atractia lumii.
Sfantul Apostol Iacov spune ca fiecare este ispitit de propria sa pofta atunci cand este atras si momit de ea. Pofta, zamislind, naste pacatul, iar pacatul odata savarsit odrasleste moarte. Vointa intarita prin rugaciune si viata curata poate opri savarsirea pacatului, luptand pentru a-l preveni, pentru a-i rezista si pentru a-l birui.
Diavolul este numit ispititorul, fiind autorul celor mai multe ispite. Cu toate acestea, el nu poate influenta direct vointa omului, si de aceea recurge la intunecarea mintii prin chipuri inselatoare, ale unui bine aparent in locul binelui adevarat. Atata pofta cea rea, inseala incercand sa convinga ca moartea este departe, ca virtutea este greu de dobandit, ca Dumnezeu in bunatatea Lui nemarginita este atotiertator, ca nu este necesara credinta. Adeseori tulbura sufletele oamenilor cu diferite scrupule, cu ganduri de ura, de desfranare sau de deznadejde. El insa nu poate ispiti decat in limitele pe care i le ingaduie Dumnezeu.
Lumea, la randul ei, poate ispiti prin oameni rai, prin placeri, prin anumite rele si incercari fizice care incearca adeseori atat de greu rabdarea oamenilor. in iconomia mantuirii, ispitele au insa un rol important, un rol pedagogic. Ele sunt ingaduite de Dumnezeu pentru ca ne ajuta sa ne cunoastem mai bine, ne arata masura in care am alunecat in pacat si in ce stadiu, in ce faza ne gasim in lupta cu pacatul. in ispite, atunci cand exista credinta, ne cultivam increderea in Dumnezeu, ne smerim, ne intarim curajul si rabdarea, invatam sa ne rugam mai adanc si mai fierbinte, ajungem sa ne cunoastem mai bine sufletul.
Ispitele pot fi biruite prin infranare, iar incercarile vietii prin rabdare. Atat ispitele, cat si incercarile vietii ne folosesc pentru intarirea in virtute. Sfantul Apostol Pavel spune ca „cine va lupta, acela se va si incununa”. Viata omeneasca, si mai ales viata duhovniceasca, este o continua lupta cu ispitele. Experienta acumulata de-a lungul veacurilor in aceasta lupta recomanda ca mijloace pe care trebuie sa le folosim: rugaciunea, postul si privegherea, smerenia si evlavia, mortificarea simturilor prin asceza, evitarea ocaziilor de pacatuire, meditarea la patimile Domnului, repetarea cat mai deasa a hotararii de a nu mai pacatui, impotrivirea si rezistarea la atacul ispitirii, luarea in seama a ispitelor socotite mici, numite de Parintii duhovnicesti „furnicoleu”, adica la inceput sunt mici ca si furnicile, dar cand sunt lasate sa creasca in sufletul omului, ajung sa-l sfasie cu puterea raului. Iar mai mult decat toate, in lupta cu ispitele avem nevoie de dobandirea harului divin, prin intarirea credintei, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin savarsirea faptelor celor bune. Fara sa recurgem la aceste ajutoare pe care Biserica ni le ofera in lupta duhovniceasca, nimeni nu poate rezista atractiei ispitei si savarsirii pacatului.
Sfintii Parinti Maxim Marturisitorul, Isihie Sinaitul, Ioan Scararul, Ioan Casian, Ioan Damaschin si multi altii vad in savarsirea pacatului si in impatimire mai multe trepte: atacul sau bantuiala, insotirea cu gandul de a pacatui, patima, lupta, robia, consimtirea cu pacatul si faptuirea lui. Cel care doreste sa duca o viata duhovniceasca, o viata placuta lui Dumnezeu si folositoare lui si semenilor sai, acela trebuie sa ocoleasca ocaziile ce pot duce la savarsirea pacatului. Sfantul Pimen cel Mare ne invata: Este bine sa fugi de ocaziile caderii. Un om care se apropie de ocaziile caderii se aseamana cu cel ce sta aproape de marginea unei prapastii adanci. Daca vrajmasul vrea, poate sa-l arunce usor in prapastie, dar daca fizic ne gasim departe de ocaziile caderii, suntem ca o persoana care se afla departe de prapastie, si chiar daca vrajmasul cauta sa ne atraga in adanc noi ii opunem rezistenta, iar Dumnezeu vine in ajutorul nostru.
Cauzele sau ocaziile caderii, ispitele sunt mai ales bautura, placerile, bogatia, dorinta de putere si onorurile. Sfantul Isaac Sirul ne invata ca aceste lucruri si altele asemenea acestora sunt pacate in care omul poate usor sa cada datorita slabiciunilor firii, pentru ca firea noastra este usor atrasa de aceste placeri, si de aceea noi trebuie sa ne ferim cu toata puterea de ele.
Pentru a iesi biruitori din aceasta lupta cu ispitele care duc la pacate, pentru a progresa pe calea mantuirii, Sfantul Marcu Ascetul ne invata ca trebuie sa ne sporim rugaciunea, trebuie sa sporim credinta adevarata si rabdarea in suferinta. in aceste trei lucrari atat de trebuitoare el vede trei aspecte partiale ale binelui si spune ca prin acestea trei – rugaciunea, credinta adevarata si rabdarea in suferinta – se poate dobandi binele intreg, adica mantuirea.
Imaginea luminoasa a Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pastrata prin icoana vie a Nasterii Mantuitorului, ne pune in fata imaginea mantuirii, a propriei noastre mantuiri.

[ cuvant rostit in 15 noiembrie 2001 ]

[ inapoi la pagina principala a PS Vasile ]

 

 

 

 

 

 

 

 

www.ignus.ro